Stiri

Vrei să-ți deschizi propriul website? 4 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a porni pe acest drum

Știai că la nivel global aproximativ 53% din totalul populației folosește în mod regulat internetul? Tot mai mulți oameni se îndreaptă către mediul online, ca urmare a digitalizării extrem de rapide care a luat cu asalt lumea în ultimii zece ani.

Acest lucru a deschis noi căi de comunicare atât pentru antreprenorii care au migrat în online, cât și pentru oamenii pur și simplu pasionați de anumite teme și dornice să-și împărtășească entuziasmul. Dacă te numeri printre ei și ai vrea să pătrunzi și tu în lumea digitală, există anumite lucruri pe care e bine să le știi de la început pentru a-ți ușura drumul.

Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le ai în vedere înainte de a-ți deschide propriul site web!

  1. Construiește-ți un portret al publicului ideal

Dacă ai luat decizia de a-ți deschide propriul website, cu siguranță unul dintre țelurile tale principale este de a ajunge mai ușor la o anumită tipologie de oameni. Gândește-te bine care este aceasta și fă-ți o schemă cu ceea ce îți caracterizează cel mai bine publicul la care visezi, pentru a putea să îți construiești elementele de bază ale website-ului pornind de la el.

Îți dorești să atragi oameni pasionați de rețete pentru frumusețe DIY, design interior sau iubitori de filme și cărți? Ori poate publicul tău ideal este compus din muzicieni amatori care au nevoie de o mână de ajutor? Fă acest lucru clar în toate aspectele care țin de site-ul tău, de la elementele vizuale și logo, până la conținut și felul în care îl promovezi. 

2.Gândește-te care va fi scopul și nișa acestuia

         Îți dorești un blog informativ sau un magazin online care să vină în ajutorul afacerii tale? În funcție de scopul final al site-ului web, procesul de lansare a acestuia diferă. Este bine să fii informat și familiarizat cu ceea ce presupune fiecare categorie încă din momentul în care website-ul tău se află doar în stadiul de idee.

         Dacă țelul tău este de a construi un site informativ pe care să-l monetizezi ulterior, procedeele de construcție ale acestuia se simplifică în mod considerabil. Dacă îți dorești însă ca website-ul tău să joace rolul unui magazin digital, lucrurile se vor complica puțin, căci vei avea nevoie de mai multe componente pentru rularea optimă a sa, inclusiv un bun catalog management.  

  1. Găsește un web host

Pentru a putea deține un website cu un nume de domeniu, vei avea nevoie de un web host. Cu alte cuvinte, o companie de hosting îți va aloca un anume spațiu de stocare a fișierelor în serverul web, contra unei sume achitate lunar sau anual. Prețul acesteia diferă de la un caz la altul iar majoritatea firmelor de acest tip, precum BTS Telecom, îți vor oferi abonamente variate ca tarif, în funcție de opțiunile suplimentare de care ai nevoie. Câteva din aceste opțiuni sunt găzduirea WordPress, crearea unor e-mail-uri profesionale personalizate sau protecția împotriva hackerilor. 

  1. Alege un nume original și atrăgător

În anumite cazuri, numele pe care îl alegi poate face diferența dintre a avea succes și a te pierde în lumea extrem de vastă a spațiului cibernetic. Reprezentând personalitatea website-ului tău și prima asociere pe care publicul o va face cu tine și cu ceea ce postezi, alegerea unui nume original și atrăgător te poate ajuta în targetarea audienței și în accelerarea poziționării pe motoarele de căutare.

Deși la suprafață poate părea destul de simplu, există numeroase lucruri cu care trebuie să te familiarizezi pentru a-ți asigura succesul în lumea digitală. Începe cu cele de bază pentru a avea un avans în început și nu-ți pierde curajul dacă unele dintre ele îți vor pune piedici: drumul poate fi complicat, însă rezultatele vor fi pe măsură! 

Sursă foto: Shutterstock.com. 

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top