Sâmbătă, 30 martie, compania Development Training Consulting SRL derulează prima sesiune de validare și certificare a competențelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale, în cadrul proiectului „Califică-te pentru viitor!”.
Obiectivul proiectului este acela de a crește gradul de calificare a persoanelor angajate pe piața muncii din regiunea Nord-Est. Proiectul este realizat în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Iași, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
20 de angajați cu ocupația de „Lucrător în comerț” vor beneficia de acest serviciu în cadrul căruia vor susține un examen prin care le sunt validate și certificate competențele. Astfel, participanții obțin o certificare cu ajutorul căreia le cresc șansele de reușită pe piața muncii și automat și posibilitatea de a ocupa poziții similare sau chiar superioare în firmele unde lucrează.
Participanții susțin un examen în prezența unei comisii de la Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților), iar certificarea este recunoscută atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Programele demarate în cadrul acestui proiect se adresează persoanelor angajate din Regiunea de Nord-Est, necalificate sau cu un nivel scăzut de calificare, dar cu studii gimnaziale finalizate.
Pentru mai multe detalii legate de proiectul „Califică-te pentru viitor!” vă rugăm să vizitați www.curscalificare.com sau să ne contactați la contact@curscalificare.com sau la telefon: 0232–271.124 Persoană de contact: Oana Filip – Responsabil comunicare și relații publice.
