Revelion 2019 Iasi
Stiri

Jumatate de milion de persoane la Palas in cele 4 zile dedicate inaugurarii

Jumatate de milion de persoane la Palas in cele 4 zile dedicate inaugurariiMarea deschidere a ansamblului urbanistic Palas a fost aşteptată nu doar de ieşeni, ci şi de locuitorii din regiune, dovadă fiind traficul de peste 500.000 de persoane înregistrat în primele cinci zile de funcţionare. Vârful a fost atins duminică, 3 iunie 2012, când mai bine de 130.000 de vizitatori au ales să-şi dedice timpul liber cumpărăturilor, distracţiei în grădina publică şi să participe la evenimentele de inaugurare.

În toate cele cinci zile, ansamblul Palas Iaşi a fost luat cu asalt de clienţi curioşi să vadă primul „lifestyle center” din România, veniţi din toate judeţele învecinate şi o bună parte din Republica Moldova, dar şi din zone îndepărtate precum Timişoara, Argeş, Prahova, Cluj, Maramureş şi Bucureşti. Promoţiile speciale pentru marea deschidere, preţurile mici şi curiozitatea de a descoperi brand-urile noi din Palas Mall, unele în premieră naţională sau regională, au contribuit la vânzări peste aşteptări.

palas-03

Primul hypermarket Auchan City din oraş a fost bine primit de ieşeni, care au găsit aici o gamă variată de produse la cele mai bune preţuri. În cele cinci zile, Auchan a înregistrat 140.000 de vizitatori.

palas-07

Și cafenelele şi restaurantele de pe Palas Shopping Street au atras un număr foarte mare de clienţi, care au savurat preparatele din meniu şi s-au delectat cu decorul Palas şi peisajul oferit de grădină. La fel de popular a fost şi food court-ul Palas, care a devenit neîncăpător.

palas-05

Caruselul veneţian a fost una dintre principalele destinaţii de amuzament pentru cei mici, alături de spaţiile de joacă speciale din Palas Mall.

Sâmbătă seara, pe 2 iunie 2012, la momentul stabilirii recordului, circa 50.000 de persoane s-au aflat la Palas şi în faţa Palatului Culturii pentru a asista sau participa la spectacolul de lumină oferit de zecile de mii de lampioane înălţate pe cerul Iaşului.

palas-02

În cele cinci zile de deschidere, pe scena Palas au urcat artişti precum Roger Sanchez, DJ Project&Adela, Andreea Bănică, Ștefan Bănică Jr., Alex Velea şi Connect-R.

Oraşul din inima oraşului” îi aşteaptă în continuare pe ieşeni şi pe locuitorii din regiune cu preţuri tentante şi evenimente speciale!

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

elefant.ro

curatatorie incaltaminte iasi Iasi
   
To Top