revelion iasi 2020
Evenimente

Trei zile dedicate Mediului , la Palas

În perioada 15 – 17 noiembrie 2019, ansamblul Palas Iași și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași organizează, alături de asociațiile Laboratorul Verde și Mai Bine, prima ediție a evenimentului „Zero deșeuri”. Ieșenii sunt invitați, în Atriumul Palas Mall, să ia parte la o serie de activități practice și artistice, care trag un semnal de alarmă privind impactul deșeurilor asupra mediului.

Ansamblul Palas Iași sprijină inițiativele ecologice și încurajează comunitatea să adopte un stil de viață sustenabil. În ton cu preocuparea sa pentru protejarea mediului, în week-end se vor desfășura numeroase activități „eco-friendly”.

Vineri, 15 noiembrie, cei preocupați de mediu sunt așteptați, de la ora 12.00, la o scurtă scenetă – „Regele Deșeurilor”, urmată de o conferință de presă care anunță deschiderea evenimentului. De la ora 16.30, asociația Laboratorul Verde a pregătit seminarul „Bune practici – Zero Deșeuri în Europa”. De la 17.30, Salubris și Agenția pentru Protecția Mediului Iași vor susține un atelier de colectare separată a deșeurilor, iar în aceeași notă, Irina Breniuc, ambasador Zero Deșeuri, va dezbate cu cei prezenți, de la ora 18.30cum se poate acționa pentru un Iași fără plastic.

Pe 16 noiembrie, de la ora 11.00, Palas le-a pregătit copiilor un atelier de pictură cu vopsea non-toxică și carton reciclat. De la ora 12.30, participanții vor afla cum pot recondiționa mobilierul într-un mod creativ, cu produse de zugrăvit care nu dăunează, de la Recondiționări by Ana. În intervalul orar 16.00 – 18.00, va avea loc Atelierul de Introducere în Ecologia Umană, cu cei de la Mai Bine, urmat de atelierul „Stil de Viață Durabil”, al celor de la asociația Laboratorul Verde. De la 19.00 la 20.00, ONG-urile de mediu au ocazia să își împărtășească ideile și să facă schimb de bune practici.

Duminică, de la orele 11.00 și 16.00, copiii sunt invitați la atelierul de lectură „Ursulețul reciclează”, organizat de ParentIS. Tot de la ora 11.00, curioșii pot participa la atelierul de fabricare a săpunurilor din ulei alimentar uzat, al celor de la Lavorator. Evenimentul „Zero Deșeuri” se va încheia cu prezentarea de modă Entropia, de la ora 18.00. Articolele sunt realizate din materiale textile recuperate, colecția eco având la bază conceptul de zero deșeuri și up-cycling. Pentru realizarea acesteia au colaborat cei de Atelier REDU și Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.

În toate cele trei zile de eveniment, vor avea loc, în intervalul orar 10.00 – 22.00, o expoziție de obiecte din deșeuri reutilizate, organizată de Palatul Copiilor, campania de colectare a uleiului alimentar uzat, Uleiosul, a asociației S.T.U.P, precum și colectare de deșeuri de baterii, lămpi, telefoane mobile cu ECOTIC. De asemenea, Palas a pregătit și un Photo Booth tematic.

În plus, ca parte din evenimentul „Zero Deșeuri” va avea loc și un târg de produse alternative la cele pe care le folosim zi de zi. Târgul își propune să ofere publicului ieșean soluții pentru a folosi mai puține materiale de unică folosință, pentru a reutiliza, recicla și colecta selectiv.

Întreaga serie de activități se derulează cu sprijinul: CUIB – Centrul Urban de Inițiative Bune, Zero Waste Innovation Hub in Iași, Salubris S.A., Ecotic Moldova, Universitatea de Arte „George Enescu”, Atelierul REDU, Organizația Kasta Morrely,  ParentIS, Recondiționări by Ana, Asociația S.T.U.P. – proiectul Uleiosul, Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă și Europe Direct, Palatul Copiilor Iași, Lavorator.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top