Stiri

Ce complicatii pot aparea in sarcina si cum pot fi prevenite

Majoritatea sarcinilor evolueaza fara probleme. Cu toate acestea, unele femei pot suferi anumite probleme de sanatate care le afecteaza pe ele sau pe copil. Uneori pot aparea complicatii la nastere. Cunoasterea acestor complicatii si detectarea timpurie pot reduce semnificativ riscurile asupra sarcinii. Mai jos sunt cateva dintre cele mai intalnite complicatii ce pot aparea in sarcina. 

Preeclampsie

Preeclampsia sau toxemia apare in primele 20 de saptamani de sarcina si duce la hipertensiune arteriala si un risc mai mare de probleme renale. Tratamentul recomandat pe baza de evaluare preeclampsie consta in nasterea prematura pentru a preveni progresul bolii. Doctorul poate induce nasterea daca ai intre 37 si 40 de saptamani. 

Daca este prea devreme pentru a naste, medicul va monitoriza indeaproape sarcina. De asemenea, poate recomanda medicamente pentru reducerea hipertensiunii arteriale, precum si medicamente care sa ajute fatul sa se dezvolte normal pana la termen. Este posibil ca pe durata administrarii tratamentului sa fie nevoie de spitalizare. 

Mai mult, gravidele cu hipertensiune se confrunta si cu acid uric crescut, lucru care poate cauza complicatii precum guta sau insuficienta renala. 

Diabet gestational

Diabetul gestational apare atunci cand corpul tau nu poate procesa zaharul in mod eficient. Acest lucru duce la un nivel ridicat al glicemiei din sange. Unele femei pot tine sub control diabetul gestational prin modificarea dietei in timp ce, in cazuri rare, poate fi nevoie de administrarea de insulina. De cele mai multe ori, diabetul gestational trece dupa nastere. 

Este vital consultul medical de specialitate deoarece daca ai diabet gestational si nu il tii sub control creste riscul de preeclampsie, nastere prematura, nastere prin cezariana, bebelus cu hipoglicemie, probleme de respiratie si icter. 

Nastere prematura 

Nasterea prematura apare atunci cand fatul vine pe lume inainte de saptamana a 37-a. In acest caz organele, plamanii si creierul nu sunt complet dezvoltate.  

Medicul poate recomanda anumite medicamente pentru a opri nasterea. Deseori, se indica odihna in pat pentru a evita nasterea prematura. 

Anemie 

Anemia consta intr-un numar prea mic de globule rosii din sange. Daca suferi de anemie in sarcina, te vei simti obosita aproape tot timpul si vei avea pielea pala. Anemia poate avea cauze dintre cele mai diverse, motiv pentru care este importanta diagnosticarea corecta. Pentru a preveni anemia in sarcina sunt indicate suplimentele cu fier si acid folic.  

Daca medicul observa un deficit de globule rosii, va monitoriza nivelul fierului de-a lungul intregii sarcini. 

Infectii

Infectiile de toate tipurile pot pune probleme sarcinii, insa mai ales infectiile bacteriene, virale si parazitice. Frecvent, infectiile afecteaza atat mama cat si fatul, mai ales daca nu mergi urgent la medic pentru tratament.  

Cele mai comune infectii in sarcina sunt infectiile urinare, vaginoza bacteriana, infectia cu streptococ, hepatita B (care poate afecta si fatul), virusul gripal, toxoplasmoza si virusul zika. Poti preveni aceste infectii prin spalarea regulata a mainilor. De asemenea, prin vaccinare poti preveni infectarea cu virusul gripal si virusul hepatic B. 

Depresie

Unele femei se confrunta cu depresie in timpul sarcinii sau imediat dupa nastere. In sarcina depresia se remarca printr-o stare trista, absenta interesului fata de activitatile care iti faceau placere, lipsa apetitului, probleme de somn, probleme de concentrare, senzatia de rusine sau vina, oboseala fizica. 

Daca astfel de simptome apar concomitent si dureaza mai mult de doua saptamani este posibil sa te confrunti cu depresia. Aceasta afectiune poate cauza probleme si duce la o lipsa de grija fata de propria persoana si fata de copilul nenascut. Daca ai depresie inainte de sarcina exista un risc mai mare de depresie postpartum.  

Depresia poate fi tratata prin psihoterapie, grupuri de sustinere si/sau antidepresive.  

Hyperemesis gravidarum (sarcina toxica)

Multe femei se confrunta cu greata si varsaturi in special in primele trei luni de sarcina. Doctorii spun ca varsaturile sunt cauzate de nivelul crescut al hormonului HCG (hormon corionic gonadotropinic), care este eliberat de placenta. 

Fenomenul de hyperemesis gravidarum apare atunci cand greata si varsaturile sunt severe, o varianta intensa a gretei matinale. Acest lucru poate duce la deshidratare, pierdere involuntara in greutate si poate necesita tratament la terapie intensiva. 

Unele femei se simt mai bine dupa saptamana 20 in timp ce alte gravide se confrunta cu varsaturi severe pe durata intregii sarcini. 

Pentru a preveni hyperemesis gravidarum se recomanda alimente uscate, iar daca ajungi la spital ti se vor administra fluide intravenos. 

Anomalii fetale

In sarcina pot aparea si unele probleme fetale precum o crestere insuficienta, probleme de inima, copilul se misca prea putin sau este prea mic pentru varsta sa gestationala.  

Tratamentul depinde de rezultatele testelor realizate pentru a monitoriza sanatatea fatului. Unele probleme necesita administrarea de medicamente in timp ce altele se rezolva de la sine cu odihna si o alimentatie echilibrata.  

De asemenea la nastere pot aparea o serie de complicatii precum: 

  • Nasterea copilului cu picioarele in fata – fenomenul apare la aproximativ 4% dintre nasteri. Desi este rara, nasterea copilului in acest mod nu dauneaza sanatatii. Daca este prea mare sau da semne de agitatie, medicul poate recomanda nasterea prin cezariana. In cazul in care este observata cu 2-3 saptamani inainte de nastere, doctorul poate incerca sa ii schimbe pozitia;
  • Placenta previa – inseamna ca placenta acopera colul uterin. In acest caz, poate fi nevoie de cezariana;
  • O greutate redusa la nastere – apare din cauza unei alimentatii deficitare a mamei sau pe fondul fumatului, a consumului de alcool sau a folosirii drogurilor in sarcina. Copiii nascuti cu o greutate redusa au un risc mai mare de infectii respiratorii, probleme de invatare, boli de inima si pierderea vederii. De asemenea, cel mic poate necesita cateva saptamani de spitalizare dupa nastere. 

Cele mai multe sarcini evolueaza normal pana la nasterea copilului. Pentru a preintampina aparitia complicatiilor este indicat sa adopti un stil de viata sanatos, sa mergi periodic la consultatii si sa urmezi recomandarile medicului. 

Sursa foto: Shutterstock

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top