Business

Cele mai inovatoare echipamente de bucătărie în funcție de epoca în care au fost create

Omul a învățat de mult să gătească bine, chiar și cu mai puține instrumente la îndemână. Să luăm de pildă exemplu bunicilor și străbunicilor noștri care făceau minuni cu un ceaun și un foc de lemne. Dar noi, ca oameni, niciodată nu ne-am mulțumit cu puțin când a fost vorba de mâncare și de aceea am continuat să evoluăm și să creăm aparate casnice și electrocasnice care să ne ușureze misiunea din bucătărie.

 

Secolul trecut a fost unul revoluționar atât la capitolul echipamente horeca, cât și echipamente casnice. Fiecare deceniu a adus cu el ceva nou și inovator, ajungând în final să existe câte un echipament de bucătărie special creat pentru fiecare preparat în parte.

 

Cele mai inovatoare invenții au rămas însă în istorie și cu toate că unele dintre ele au împlinit deja vârsta de 100 de ani în calitate de concept, încă se folosesc și în ziua de azi cu la fel de multă bucurie ca atunci când au fost create. Iată câteva exemple:

 

Echipamente de bucătărie care vor rămâne în istorie

 

Aparatul automat de prăjit pâine apărut în anii 1920

 

După primul război mondial, bucătăriile americanilor, britanicilor și multor altor popoare mai pretențioase în ceea ce privește tehnologia, s-au schimbat semnificativ. Din cauza numărului mare de victime care și-au pierdut viața în război, multe femei au trebuit să ia locul bărbaților și să ocupe meserii care până în acel moment ar fi fost de neconceput pentru ele. De aceea, timpul petrecut de femei în bucătărie s-a micșorat din ce în ce mai mult, dar cineva tot trebuia să se ocupe de bucate. Așa a apărut în anul 1926 primul aparat automat de prăjit pâine care se numea Toastmaster și care optimiza semnificativ timpul de pregătit masa la micul dejun.

 

Blenderele electrice apărute în anii 1930

 

Și în anii 1930 s-au întâmplat multe în ceea ce privește arta gătitului. În primul rând a fost introdus pe piață eleganta ustensilă de bucătărie numită Waring Blender, în 1937, un aparat dezvoltat pe baza primului blender electric creat vreodată de către Stephen J. Poplawski, care a deschis calea unor meniuri mult mai variate și mai simple, bogate în sucuri din legume și milkshake-uri care mai de care mai savuroase.

 

Cuptoarele electrice apărute în anii 1930

 

Credeai că cuptoarele electrice sunt o invenție a secolului curent? Mai gândește-te! Primul cuptor electric creat vreodată se folosea deja la scară largă în a doua jumătate a anilor 1930 și le oferea celor cu posibilități șansa de a găti preparate mai gustoase și mai rapide, făcându-i totodată și mai dependenți de rețeaua de curent electric.

 

Frigiderele apărute în 1940

 

Așa cum te așteptai probabil, noi, oamenii, mai întâi ne-am concentrat pe gătitul propriu-zis și abia apoi am început să ne gândim la metode de conservare a alimentele noastre. În ziua de azi poate părea greu de crezut, dar până acum 80 de ani omenirea se descurca așa cum putea și fără frigidere deoarece ele sunt o invenție relativ nouă, care a câștigat popularitate abia după cel de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, aparatele de atunci nu erau cu mult diferite față de cele de acum, doar că arătau puțin mai necioplit, iar spațiul de depozitare era mai mic.

 

Friteuzele apărute în anii 1950

 

Unii dintre noi încă ne ducem zilele și fără o friteuză alături care să ne sprijine în viață în crearea celor mai gustoși cartofi prăjiți. Dar existau și în anii 1950 persoane care nu-și puteau imagina cum ar arăta existența lor fără un astfel de aparat.

 

Cuptoarele cu microunde apărute în anii 1960

 

Și iată că am ajuns și la regele aparatelor de bucătărie în ceea ce privește timpul de gătit. Este vorba de cuptorul cu microunde al cărui principiu de funcționare deși a fost descoperit cândva în anii 1940, nu s-a transformat într-un aparat de bucătărie de sine stătător până în 1960. Dar de atunci și până acum a primit suficiente laude pentru că nici în România și nici în alte țări din întreaga lume aproape că nu există bucătărie modernă care să nu aibă unul.

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top