Turneul din 2022 de la Wimbledon se anunță a fi unul cu totul și cu totul special. Este a doua ediție a prestigioasei competiții desfășurate în Anglia, iar spectacolul nu are cum să lipsească. Cel mai important turneu desfășurat pe iarbă va alinia jucătorii și jucătoarele de top ale planetei. Deși nu va conta în clasament, pentru că miza punctelor a fost eliminată, în premieră, turneul va fi tratat cu maximă seriozitate de către toate jucătoarele înscrise în competiție.
De la Wimbledon nu vor lipsi nici jucătoarele din România, iar Simona Halep este cotată cu șanse bune la câștigarea trofeului. În plus, mulți dintre fanii români ai tenisului vor fi cu ochii și pe Emma Răducanu. Sportiva în vârstă de 19 ani s-a accidentat în cadrul turneului de la Nottingham, însă păstrează speranțe că va putea participa la Wimbledon. Iată care sunt favoritele principale ale turneului de la Londra!
Iga Swiatek, favorită clară la Wimbledon
Puține întreceri din întreaga lume a sportului atrag atât de multe pasiuni, precum turneul de la Wimbledon. Competiție de mare prestigiu și cu o tradiție extraordinară, întrecerea londoneză revine în forță și promite spectacol și de această dată. În 2021, câștigătoarea de pe tabloul feminin a fost Ashleigh Barty, în vreme ce la băieți s-a impus Novak Djokovic. De această dată, favorită în turneul feminin este o altă sportivă.
Iga Swiatek s-a impus la Roland Garros și este într-o formă de zile mari. De altfel, sportiva din Polonia conduce detașat și ierarhia WTA, cu nu mai puțin de 4305 puncte avans față de ocupanta locului secund, Anett Kontaveit. Sportiva în vârstă de 21 de ani are cota 2,60 să câștige turneul din Anglia.
Favorita numărul doi a competiției, din punct de vedere al cotelor, este Naomi Osaka. Diferența de cote este una uriașă, japoneza fiind cotată cu o neverosimilă cotă de 9. Aceasta este justificată și prin prisma faptului că ea se clasează pe locul 43 în ierarhia WTA, mult în urma sportivei poloneze.
Pe locul 3, în topul favoritelor la un succes istoric, este Coco Gauff, americanca aflată pe poziția 13 în clasamentul mondial. Un succes al sportivei de peste ocean este cotat cu 12.00. Aceeași cotă o are și un succes al Emmei Răducanu, sportiva care are origini românești, dar care reprezintă Marea Britanie. În cazul în care va fi refăcută, din punct de vedere fizic, cu siguranță Răducanu se va bucura de un sprijin fantastic din partea publicului londonez.
Cea de-a cincea favorită a competiției este chiar românca Simona Halep. Ajunsă la 30 de ani, Simona se află doar pe locul 20 în ierarhia WTA, însă speră la un noi succes istoric pe iarba londoneză. Halep a mai câștigat turneul și în 2019, când a învins-o pe Serena Williams în ultimul act. Românca este cotată cu 13.00 la câștigarea comeptiției. Cotele pot evolua pe parcursul apropierii și desfășurării competiției.
Turneul de la Wimbledon va începe în data de 27 iunie, iar finala feminină va avea loc pe 9 iulie.Dacă iubești tenisul și vrei să fii conectat la ceea ce se întâmplă în cadrul renumitului turneu londonez, pariază pe Wimbledon și profită de cele mai tari cote disponibile.
Sursa foto: Pixabay.com.
