Evenimente

Concert extraordinar: Fly Tour 2024 – Fly Syncret Ensemble

Joi, 4 iulie, începând cu ora 19:00, la Ateneul Național din Iași, va avea loc un concert extraordinar ca o călătorie muzicală în timp în orașe precum Paris, Buenos Aires, New York. Pornind de la Albinoni (secolul XVII) și ajungând până în zilele noastre cu sonorități ce amintesc de Bruno Mars, muzicienii prezenți în concert vor da autenticitate materialului sonor printr-un concept inedit de sunet și lumini la care se adaugă elemente sincretice în aranjamente orchestrale deosebit de inspirate și actuale.

În componența ansamblului ce va susține concertul Over the world music se regăsesc muzicieni de toate vârstele, ucenici și mentori ai prestigioasei Universități Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, o parte dintre ei fiind cunoscuți de publicul larg ca semifinaliști la Românii au talent (formația Tierra Sin Pan). Așadar, Albinoni, Bach, Rossini, Tchaikovsky, Gershwin, Piazzolla, ipostaze franceze în valsuri renumite, toate acestea într-o montare scenică în care trecutul se contopește cu prezentul lăsând în inima spectatorilor emoția unei seri de poveste.

FLY SYNCRETH ENSEMBLE vă așteaptă joi, 4 iulie, începând cu ora 19:00, la Ateneul Național din Iași, la un concert de excepție!

Biletele pot fi achiziționate online (https://www.ateneuiasi.ro/class/fly-tour-2024/) sau direct de la casieria Ateneului.

Preț bilet: 40 de lei.

Studenții și pensionarii beneficiază de reducere de 50%.

FWU – Fly With Us!

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top