Majoritatea părinților abia așteaptă prima zi de școală a copiilor lor care reprezintă un nou stadiu în viață. Pe lângă multe emoții, atât ale părinților, cât și ale copiilor, prima zi la școală poate avea un impact mare, mai ales că cei mici vor trebui să se obișnuiască cu un învățător și își vor face prieteni printre colegi. De aceea, majoritatea părinților își doresc ca copilul lor să fie cât mai bine pregătit pentru a intra într-un nou colectiv.
5 lucruri de care copilul tău are nevoie pentru a se integra mai ușor în grupul de colegi
Un aspect foarte important este ca părintele să asculte ce își dorește copilul lui în materie de rechizite. Sunt unele lucruri cu imagini din desenele preferate care sunt la modă între copii pe care poate părintele nu le cunoaște. Totodată poate sunt unele lucruri pe care un părinte le cunoaște mai bine. Iată mai jos unele exemple de lucruri pe care să le cumperi copilului tău.
- Penarul: Ar fi bine să alegi un penar cu cât mai multe compartimente pentru că în clasa zero va avea nevoie de mai multe instrumente de scris și de colorat. Lasă-l pe el să-și aleagă un penar cu un personaj preferat din desene sau filme.
- Ghiozdanul: În privința ghiozdanului ar fi bine să iei în considerare preferințele copilului tău de asemenea, dar, spre deosebire de penar, ghiozdanul probabil ca nu-l vei schimba des, așa că încearcă să cumperi un ghiozdan colorat precum cele de la Altex, dar fără personaje pe ele pentru că preferințele copilului se pot schimba în timp.
- Creioane colorate: Copilul tău probabil că va continua să coloreze în marea majoritate a timpului, așa că este recomand să aibă cât mai multe culori pentru a spori creativitatea. Cum ei sunt interesați de lucrurile cât mai sclipitoare, ai putea cumpăra și un set de creioane colorate cu sclipici. Pe lângă creioane mai poți cumpăra carioci de diferite culori sau markere evidențiatoare.
- Rechizite: Dacă nu primești de la școală o listă cu rechizitele necesare atunci poți cumpăra pentru început minimul necesare pe care îl consideri potrivit. În aceea ce privește caietele încearcă să cumperi caiete cu diferite personaje, astfel încât să le asocieze cu materia respectivă pentru a nu le încurca între ele. Poți să lipești diferite stickere interactive pe caiete pe care colegii le vor admira.
- Cutie pentru gustări: Și acest obiect poate să fie cu personajele preferate ale copilului tău, sau puteți să vă jucați și să-l decorați împreună. Ar fi o acțiune interactivă și care îl va responsabiliza să aibă grijă de cutie. De asemenea, se poate lăuda noilor săi colegi cu abilitățile sale de a decora.
În concluzie, vorbește cu copilul tău despre lucrurile care îi plac pentru că cel mai probabil și ceilalți copii vor avea avea aceleași gusturi. Dar totodată sunt unele lucruri pe care tu le știi mai bine ca părinte. Cel mai bine ar un compromis între voi doi. Nu uita ca gusturile lui se pot schimba, iar pentru o buna integrare în noul colectiv ar fi bine să asculți pe copilul tău despre mediul nou și atitudinea celorlalți copii.
Sursa foto: Unsplash.com

