Stiri

Cum să eviți rețelele de socializare care îți consumă timpul liber? Iată cele 5 activități benefice care te ajută să scapi de acest viciu! 

Deși se dezvoltă tot mai mult rețelele sociale în ultima perioadă, oamenii care comunică în acest mod se simt tot mai nefericiți, conform unor studii de specialitate în domeniul psihologiei. O explicație simplă este aceea că dorința de a socializa se îndeplinește imediat grație acestor canale de comunicare, însă este de scurtă durată. Cu alte cuvinte, una este să te întâlnești fizic cu oamenii, să îi privești față către față, alta este să vorbești pe chat sau prin alte tipuri de mesaje. Este adevărat că utilitatea rețelelor de socializare este mare, însă este ideal să le folosești cu moderație, nu să-ți petreci tot timpul liber pe internet. Consecințele pot fi nefavorabile și din punct de vedere fizic, și din perspectivă psihologică. Dacă vrei să afli cum poți substitui traficul pe internet cu activități benefice, vei descoperi în continuare ce ai de făcut pentru a scăpa de acest viciu. 

Top 5 activități benefice pentru timpul liber

Pentru menținerea unui stil de viață sănătos este important să mănânci sănătos, să respecți timpul de odihnă și să faci cât mai multă mișcare în aer liber. Dacă respecți cel puțin aceste principii, specialiștii garantează o îmbunătățire a calității vieții pe termen lung. Cum odihna este parte din acest mecanism de menținere a sănătății organismului în general și a creierului în mod special, este important să respecți cele 7-8 ore de somn pe noapte și odihna activă de zi să fie cât mai eficientă.

Care sunt cele 5 activități eficiente pentru a te menține în formă permanent?

  • Plimbările în aer liber alături de familie sau prieteni sunt motive de bucurie și se pot finaliza cu o masă sănătoasă și delicioasă;
  • Vizionarea unor spectacole sau unor expoziții de artă alături de cei dragi va contribui cu succes la menținerea unor relații de prietenie prin împărtășirea emoțiilor create;
  • Citirea unor cărți care să te dezvolte atât pe plan personal, cât și pe plan profesional va genera un surplus de energie, mai ales dacă îți faci program zilnic pentru această activitate. Dacă te gândești ce poți citi pentru a-ți fi de folos, descoperă colecția de cărți de la editura Stephanus și te vei convinge că fiecare filă este de o deosebită valoare. Aceste cărți reprezintă o resursă importantă, deoarece, la fel cu precizează și psalmul 32:8: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”. Cu alte cuvinte, vei afla răspunsuri la întrebările care te frământă și vei intra în lumea unor personaje extraordinare. Mai mult decât atât, dezvoltarea personală și ideile din plan profesional vor prinde contur din ce în ce mai mult pe măsură ce citești aceste cărți speciale;
  • Îngrijirea și întreținerea spațiilor verzi din jurul casei sau din apartament sunt activități de recreere extraordinare;
  • Menținerea igienei corporale prin aplicarea unor dușuri scoțiene (alternând apa caldă cu apa rece), pentru stimularea sistemului circulator, contribuie cu succes la un surplus de vitalitate pentru întreaga zi.

Cum comunici cu prietenii când vrei să socializezi?

Fie că vrei să stabilești o întâlnire cu prietenii, fie că dorești să le urezi ceva cu ocazia unei aniversări este momentul să găsești soluții optime pentru a te întâlni cu ei față către față. O întâlnire de acest gen te va umple de energie, mai ales dacă gândurile și sentimentele ambelor părți sunt sincere, fără ipocrizie. Poți afirma cu tărie că este incomparabilă o întâlnire fizică față de una virtuală, deși acum există o mulțime de metode moderne de a vorbi în fața unei camere video. Desigur, există și excepții de la regulă, mai ales atunci când prietenii se află la mare distanță și singurele canale de comunicare sunt pe internet. 

Prin urmare, tu cum vrei să eviți rețelele sociale care îți consumă tot mai mult timp? Răspunsul dat îți va influența atât stilul de viață, cât și relațiile sociale.

Sursă foto: freepik.com

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top