Stiri

Cum să te pregătești pentru reîntoarcerea la serviciu după concediul de creștere a copilului

Revenirea la muncă după concediul de creștere a copilului este un proces dificil. După ce luni de zile te-ai preocupat doar de bunăstarea bebelușului, reluarea sarcinilor profesionale zilnice poate fi o etapă copleșitoare. Pe lângă faptul că, odată ce ai devenit părinte, prioritățile se schimbă, și activitățile de la locul de muncă pot fi modificate de evoluția firească a tehnologiilor și a societății.

Concediul de creștere a copilului se acordă pe o perioadă de maximum doi ani de la naștere sau pe o perioadă de trei ani, în cazul bebelușilor care suferă de un handicap. De acest tip de concediu poate beneficia oricare dintre părinții copilului. Drept urmare, putem vorbi de 24 sau 36 de luni în care un angajat a stat departe de sectorul profesional. Pentru a face mai ușoară tranziția de la concediu la reluarea activității, este important ca părinții să se pregătească din timp pentru această etapă.

Pregătește-te mintal

Așa cum primele zile cu bebelușul tău au fost o provocare, și primele zile la locul de muncă după concediu pot fi la fel de intense. Emoțiile pot pune stăpânire pe tine și stresul ar putea să își facă vizibilă prezența. Dificultățile întâmpinate depind mult și de perioada în care ai stat acasă. Este adevărat că te poți întoarce mai devreme de doi ani (trei ani, în cazul părinților care au copii ce suferă de un handicap) și astfel reintegrarea să fie mai ușoară. În plus, în cazul în care decizi să îți reiei mai repede activitatea profesională, poți beneficia de un stimulent de insertie.

Însă, indiferent de perioada în care ai stat departe de locul de muncă, este important ca revenirea să fie una treptată. Poți merge la serviciu, pentru început, doar câteva ore pe zi, astfel încât să te pui la curent cu schimbările apărute în lipsa ta, să te reconectezi cu colegii și cu șefii și să reintri în atmosfera de lucru. După această perioadă de acomodare, poți continua cu programul obișnuit.

Stabilește-ți o nouă rutină

Un alt lucru important pe care e bine să îl faci înainte de a te întoarce la muncă este să îți stabilești o nouă rutină. Trezește-te în fiecare zi la ora potrivită pentru a te pregăti să pleci la locul de muncă și învață-l pe cel mic să accepte pe altcineva cât timp ești plecată. Fie că e vorba de o dădacă, de bunici sau de îngrijitoarele de la creșă, copilul trebuie să se acomodeze din timp cu oamenii cu care își va petrece timpul cât timp vei fi la serviciu. Astfel, odată ce te vei întoarce la locul de muncă, vei reuși să îți desfășori activitatea fără să îți faci griji că bebelușul suferă în absența ta ori să fii chemat la el pentru că nu se oprește din plâns, de exemplu.

Asigură-te că întreaga familie este pregătită

Reîntoarcerea la muncă după concediul de maternitate este un proces care implică nu doar persoana în cauză, ci întreaga familie. Sarcinile trebuie împărțite unitar, iar toți membrii familiei trebuie să știe programul fiecărei zile. În cazul familiilor de antreprenori care și-au deschis o afacere nouă accesând fonduri europene sau care vor să pună bazele unui start-up, este important să conștientizeze că munca de la început este anevoioasă și este nevoie de implicare totală și de un plan bine pus la punct pentru a reuși. De aceea, pentru părinții care se întorc la muncă din concediul de creștere a copilului și se implică într-un proiect solicitant, perioada de tranziție ar putea fi chiar mai dificilă.

Chiar dacă poate părea o etapă dificilă, reîntoarcerea în câmpul muncii după concediul de creștere a copilului poate fi un proces ușor de suportat pentru părinți, atât timp cât acceptă că au nevoie de timp pentru a se adapta și au parte de înțelegere din partea colegilor, superiorilor și clienților.

Sursă foto: OPOLJA/ Shutterstock

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top