Stiri

Curățenia trebuie să fie la ordinea zilei

Un mediu curat va fi întotdeauna un mediu apreciat. Și nu doar de tine, ci și de cei din jurul tău. Fie că vine vorba despre sărbători legale, fie că în viața ta nu este un eviniment sau o petrecere, mediul în care trăiești zi de zi trebuie să strălucească. Nici ștergerea prafului, nici aspirarea, nici curățarea podelelor nu trebuie să fie un chin și efectiv o activitate pe care să o întreprinzi pentru binele tău, respectiv pentru binele celor din jurul tău.

Când vine, însă, vorba despre ștergerea prafului, acesta este extrem de ușor de șters, procesul în sine necesitând doar câteva minute. La fel este și în cazul aspiratorului. Cu un aspirator de calitate, dar și câțiva saci pentru aspirator, treaba se poate desfășura foarte repede.

Cel mai complex proces sau pas când vine vorba despre locuința perfectă este curățarea podelelor. De ce? Praful nu așează nu doar pe mobilă și alte obiecte decorative, ci și pe jos, pe podele sau parchet. Chiar dacă de cele mai multe ori te întrebi de unde atât de mult praf și ți se pare destul de greu să accepți că în locuința ta există așa ceva, trebuie să știi că mereu va fi așa. Mereu vor exista porțiuni care vor fi acoperite de praf, fie că vrei, fie că nu vrei.

De aceea, pentru a face tot acest proces mai ușor, specialiștii au gândit diferite soluții prin care curățarea podelelor și nu numai poate deveni mai ușoară și mai comodă. Și, de ce nu, durabilă în timp. Ce este indicat, așadar, în acest caz? Pentru o curățenie de durată, nu uita că este esențial să folosești covoare pentru a proteja podeaua, să pui covoare la intrare, de ce dimensiuni vrei tu, ca să împiedici pătrunderea murdăriei de afară în casă. În cazul în care ai parchet, fii ochi și urechi la cantitatea de apă pe care o folosești atunci când faci curățenie.

Apa în exces, de cele mai multe ori, este abdorbită de parchet, iar acest proces duce la umflarea, respectiv deteriorarea rapidă a acestuia în timp.

Cel mai important proces dinaintea curățării propriu-zise este aspirarea, respectiv pregătirea zonei problematice. Cu un aspirator poți să-ți ușurezi munca, acesta fiind în astfel de situații prietenul tău de nădejde.

Ia în calcul fiecare proces în parte pentru o curățare cât mai eficientă și de durată. Odată ce ai o casă sau un apartament curat, poți, fără dar și poate, să fii încântat!

Tu cât timp acorzi curățeniei? Este aceasta un proces dificil pentru tine?

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top