Vrei faci un curs de hairstyling sau un curs de gătit, dar mereu găsești o scuză bună pentru a amâna aceste planuri, pentru a le minimiza și, în cele din urmă, pentru a renunța la ele?
Poate că a venit momentul să investești în tine și în pasiunile tale. Solicită un credit de nevoi personale și îndeplinește-ți visul! Creditul de nevoi personale este soluția ideală în astfel de situații. Și este și la îndemână.
Există mulți oameni care refuză să investească în ei fiindcă sunt de părere că nu au bani. Însă, fără să-și dea seama, fac cheltuieli care nu sunt necesare. De asemenea, spun că nu au timp să urmeze un curs de perfecționare, dar pierd ore întregi în fața computerului sau televizorului. Le este greu să își îmbunătățească viața chiar și atunci când au soluții la îndemână pentru că s-au obișnuit să nu prioritizeze astfel de lucruri.
Vestea bună este că această tendință de a renunța la propriile visuri poate fi schimbată. Vestea proastă este că pentru asta trebuie să iei măsuri. Cunoașterea beneficiilor pe care ți le poate aduce însă realizarea primului pas te poate motiva. Prin urmare, iată ce trebuie să faci:
Ieși din zona de confort
Multe dintre acele obiective pe care dorești atât de mult să le îndeplinești implică părăsirea zonei tale de confort. Dacă nu ai făcut niciodată cursuri profesionale de gătit, s-ar putea să crezi că nu ești pregătit sau că nu ești suficient de bun.
Aceste frici pe care nu ești întotdeauna capabil să le identifici sunt cele care te opresc și te țin în zona de confort. Ei bine, dacă simți că meriți mai mult, trebuie să ai curajul să ieși din această zonă.
Începe să te pui pe primul loc
Investiția de timp, bani sau orice altceva denotă faptul că acel lucru merită efortul. Când decizi să faci o schimbare care implică un nivel de efort, lucrul respectiv devine o prioritate. Iar atunci când lucrul respectiv ești chiar tu, degeaba îți spui că meriți mai mult, dacă nu faci ceva în acest sens. Investind în tine îți demonstrezi că, într-adevăr, meriți mai mult decât ai deja.
Nu mai amâna
Mulți profesioniști sunt de părere că atunci când o persoană nu plătește pentru un produs sau serviciu, cel mai probabil nu-l va mai cumpăra, îl va abandona sau nu va profita de ceea ce are de oferit. Așa că, investiția este impulsul de care ai nevoie pentru a nu mai amâna lucrurile.
Dacă începi frecvent proiecte și le lași pe jumătate neterminate, înseamnă că îți pierzi motivația repede, nereușind să-ți atingi obiectivele prea des. Investiția îți va da imboldul necesar să-ți atingi scopul.
Îmbunătățește-ți stima de sine și încrederea în propriile forțe
În cele din urmă, cel mai mare beneficiu al investiției în tine este să descoperi cât de valoros și capabil ești. E posibil ca până acum să nu-ți fi dat ocazia să-ți demonstrezi ție sau să te pui la încercare pentru că temerile și scuzele au fost mai puternice. Totuși, în momentul în care decizi să-ți pui în joc timpul, banii și confortul, ajungi să vezi de ce ești în stare.
Chiar dacă începi cu frică, în acest proces vei vedea că a meritat, iar asta îți va oferi motivația de a continua să faci schimbări pozitive. În acest fel, acel prim pas atât de greu de făcut este cel care face posibilă continuarea marilor progrese.
Demonstrează-ți că poți
Pe scurt, este vorba despre schimbarea perspectivei: nu cheltuiești bani sau pierzi timp, ci faci o investiție. Aceasta presupune înțelegerea faptului că scopul este valoros și că beneficiile pe care le va aduce vor depăși cu mult investiția inițială. Luând această decizie, îți reafirmi faptul că ești important pentru tine și că ai încredere că vei reuși.
Nu este ușor să faci această schimbare de paradigmă. Mintea va încerca să se opună, venind cu mii de scuze și posibile riscuri care să te determine să te oprești din ceea ce vrei să faci. Cu toate acestea, odată ce începi, trebuie să continui pentru că doar așa vei începe să te privești într-o lumină diferită.
Așadar, dacă vrei să urmezi un curs de gătit sau de hairstyling, fă-o fără ezitare. Fiecare mică acțiune zilnică te poate ajuta să te simți mai bine și să te bucuri de o viață mult mai frumoasă.
Avem soluții și în privința banilor. După cum ți-am spus deja, creditul de nevoi personale este o opțiune utilă în situația în care ai nevoie de o sumă suplimentară de bani. Îți recomandăm însă ca, înainte de a-l solicita, să folosești un simulator credit nevoi personale pentru a afla variantele din care poți alege perioada de rambursare, tipul de rate și modalitatea în care dorești să primești sau să plătești creditul. Totodată, simulatorul îți dă posibilitatea să afli care este valoarea estimativă a ratei săptămânale sau lunare, printre altele.
