Evenimente

Jucători de top din tenisul mondial revin la Iași, anul viitor! Turneele ”Iași Open” ATP Challenger 100 și WTA 125 vor avea loc în luna iulie 2023, la Baza Sportivă Ciric

Iașul se va regăsi și în anul 2023 pe harta marilor turnee internaționale de tenis. Timp de două săptămâni, în perioada 10-23 iulie 2023, Baza Sportivă Ciric va găzdui, ca și în acest an, două evenimente ”Iași Open” de anvergură.

În prima săptămână (10-16 iulie) va avea loc turneul masculin ATP Challenger 100, cel mai important din România, aflat la a 4-a ediție, pentru ca, în intervalul 17-23 iulie să se desfășoare a 2-a ediție a turneului feminin WTA 125. Ambele evenimente sunt deținute și organizate de către Asociația ”Iași Open” și Concord Service Center, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași.

Turneele vor avea loc în săptămâni consecutive, Iașul fiind unul din cele 35 de orașe din întreaga lume care găzduiesc în același an turnee ATP și WTA.

”Iași Open” ATP Challenger 100 se va desfășura în același timp cu săptămâna a doua de Wimbledon. Astfel, sunt șanse mari ca jucătorii eliminați în primele tururi la Londra să poată ajunge la Iași. 

De asemenea, iubitorii tenisului care vor veni la Baza Sportivă Ciric vor putea urmări finalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon chiar de la fața locului, pe niște ecrane uriașe amplasate în Fan Zone.

Organizatorii au mai anunțat că turneul de calificări la feminin se va derula concomitent cu fazele finale la băieți.

”Calificările la fete vor începe sâmbătă, când vom avea semifinalele la masculin și se vor încheia duminică, în ziua finalelor la băieți. De asemenea, sâmbătă și duminică vom televiza finalele feminină și masculină de la Wimbledon, pe ecranele amplasate în Fan Zone”, a explicat Andrei Oriță, deținătorul licenței ”Iași Open”.

Ca și în anul 2022, directorii celor două turnee vor fi Andrei Pavel (la masculin) și Daniel Dobre (la feminin).

Organizatorii turneelor Iași Open – Asociația Iași Open si Concord Service Center, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, au anunțat că deja au fost puse în vânzare 200 de abonamente la prețul special de 320 lei. Acestea includ accesul la toate meciurile de pe tabloul principal. Meciurile se vor disputa în două sesiuni: de zi și de seară, acestea din urmă putând fi urmărite în nocturnă.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top