Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (BCU Iași) anunță continuarea lucrărilor în cadrul proiectului de „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu” – nr. A3-11/2022, din cadrul Schemei de ajutor de stat pentru restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, Programul RO-CULTURA, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, implementat de BCU Iași, în parteneriat cu Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) din Iași.
Obiectivele proiectului vizează restaurarea sediului Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași și valorificarea patrimoniului instituției pentru a stimula dezvoltarea economică și socială, locală și regională, publicul larg fiind astfel încurajat să descopere online sau prin participare directă, tezaurul cultural de care dispune BCU Iași: manuscrise, incunabule, cărți vechi și rare, colecții speciale.
În cadrul proiectului de restaurare și reabilitare au fost organizate, până în prezent, 19 tururi ghidate, la care au participat peste 380 de vizitatori, monitorizarea acestora fiind realizată printr-un sistem automat de ticketing. Vizitatorii bibliotecii au putut admira și cinci expoziții de carte, cu tematici diverse: Expoziția „Orașul Iași – istorie și legendă”, Expoziția „Magia Crăciunului”, Expoziția documentară dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Acad. Petru Bogdan, „Petru Bogdan – 150”, Expoziţia documentară „Ion Simionescu – 150”, dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea academicianului român, profesor universitar și om de o rară erudiție și Expoziția de carte „Satul Românesc”.
În ceea ce privește intervențiile de reabilitare la monumentul istoric, acestea sunt într-un stadiu avansat și finalizate în proporție de 85%.
Tot prin implementarea proiectului de restaurare și reabilitare a fost asigurată și o nouă tehnologie de împrumut tip easy-box, un serviciu care permite ridicarea publicațiilor și în weekend. Noua tehnologie este amplasată în interiorul instituției și este accesibilă tuturor utilizatorilor.
Mai multe informații despre acțiunile propuse pot fi consultate pe website-ul rocultura.bcu-iasi.ro, implementat în cadrul proiectului, dar și pe pagina de facebook dedicată: BCU „Mihai Eminescu” Iaşi – Restaurare, reabilitare, revitalizare. Odată cu demararea proiectului a fost realizat și un spot radio, cu scopul de a aduce în atenția publicului patrimoniul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
Despre proiect:
Valoarea totală a proiectului este de 10.347.288,40 lei, echivalentul a 2.091.248,49 euro. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural constituit de monumentul istoric Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în vederea stimulării dezvoltării economice și sociale locale și regionale.
Rezultatul direct al proiectului îl reprezintă restaurarea BCU „Mihai Eminescu” Iași, iar rezultatele indirecte privesc îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural și îmbunătățirea accesului la cultură.
Perioada de implementare a proiectului este de 20 de luni.
Despre finanțatori:
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.
În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.
Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.
Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

