Președintele PSD Marcel Ciolacu vine cu un plan în sprijinul pensionarilor, astfel încât până la finalul anului 2029 pensia medie să creasc la 810 euro, iar cea minimă să ajungă la 415 euro.
În prezent, pensiile sunt de 3 ori mai mari decât în urmă cu 10 ani, salariul minim este de 4 ori mai mare, puterea de cumpărare a românilor s-a dublat, iar peste 80% din aceste creșteri s-au realizat cu PSD la guvernare.
Programul de guvernare al PSD mai prevede și măsuri pe linia protecției sociale pentru alte categorii vulnerabile de populație.
Astfel, vor fi susținute investiții în infrastructura din zonele sărace ale României, pentru a genera noi oportunități economice și cât mai mulți oameni să aibă acces la locuri de muncă bine plătite și la servicii de calitate în educație și sănătate.
”Prin măsurile de sprijin, de creștere a veniturilor și de protejare a puterii de cumpărare, vom reduce numărul românilor aflați în deprivare materială severă cu cel puțin 1,9 milioane de persoane, în următorii 5 ani, prin servicii comunitare integrate în rural, sprijin pentru persoanele vulnerabile din mediul rural, îngrijire la domiciliu, centre de îngrijire pentru persoanele vârstnice vulnerabile, asistență și suport pentru persoanele cu dizabilități”, spune președintele social-democrat.
Sprijin pentru pensionarii cu venituri mici
PSD a găsit soluții pentru a proteja puterea de cumpărare a peste 12 milioane de români cu venituri mici și medii, oricât de dificil a fost contextul economic intern și internațional.
Printre acestea se numără un sprijin anual pentru pensionarii cu venituri mici, carduri pentru energie și pentru alimente acordate familiilor aflate în dificultate, plafonarea prețurilor din energie și limitarea adaosului la alimentele de bază pentru eliminarea speculei etc.
Salariu mediu brut de 2600 de euro
În programul de guvernare PSD este prevăzut că până la finalul anului 2029 România poate ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european.
”În următorii 5 ani vom ajunge la cel puțin 1,5 milioane de contracte de muncă cu o valoare netă de peste 1.500 de euro pe lună”, spune premierul Marcel Ciolacu.
În programul pentru alegerile parlamentare, PSD și-a propus ca obiectiv major finalizarea cât mai multor investiții locale în infrastructură, educație și învățământ în mod echiibrat, în toate județele țării, acestea fiind obiectivele prioritare ale candidaților social-democrați pentru alegerile parlamentare. Prin aceste inițiative, PSD își asumă un rol activ mai ales în dezvoltarea economiei și creșterea veniturilor populației, astfel încât românii să ajungă în cel mai scurt timp la o putere de cumpărare similară cu cea a cetățenilor din statele Uniunii Europene.
CMF 11240017