„Astăzi, miercuri 20 noiembrie, la ora 16:00, vor fi deschiși traficului încă 31 kilometri ai autostrăzii A7, segmentul Vadu Pașii – Râmnicu Sărat.
1) Autostrada „Moldovei” (A7): Ploiești – Pașcani – Suceava – Siret (440 kilometri)
- 42 de kilometri sunt gata, încă 90 km vor fi recepționați în acest an, restul până la Pașcani în 2025;
- stadiu avansat al documentației pe segmentele Pașcani – Suceava respectiv Suceava – Siret;
- în total sunt 8 miliarde de euro pentru A7, finanțare asigurată integral.
2) Autostrada „Unirii” (A8): Ungheni – Iași – Tg. Mureș (308 kilometri)
- capetele montane, peste 50 km, sunt în proiectare și execuție, finanțarea este asigurată prin PNRR, termenul de finalizare a șantierelor fiind 2026;
- alte secțiuni din tronsonul montan au licitațiile de proiectare și execuție lansate;
- sectorul ieșean al autostrăzii A8 (Ungheni – Iași – Moțca) va fi scos la licitație până la sfârșitul acestui an;
- constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni, parte din A8, a fost desemnat. Firma are la dispoziție doi ani pentru a realiza podurile, drumul de legătură cu A8 și punctul de frontieră cu Republica Moldova. Investiție de peste 150 milioane de lei din fonduri UE nerambursabile;
- autostrada A8 va fi deschisă traficului pe segmente, pe măsură ce acestea vor fi finalizate. Până în 2030 se va circula integral, de la un capăt la celălalt.
PSD construiește autostrăzi în zona Moldovei. Pe 1 Decembrie NE UNIM și VOTĂM PSD IAȘI!” a declarat Bogdan Cojocaru, liderul social-democraților ieșeni.
Realizat de SC Publi Space SRL la comanda Partidului Social Democrat – PSD Iași CUI mandatar financiar județean 11240017