Stiri

Palas Campus a primit distincția Best of the Best Regional Office Development of the Year în cadrul Hall of Fame Awards 2023 al CIJ, din Praga

Gala Hall of Fame 2023, organizată de Construction & Investment Journal (CIJ), premiază anual performanța, inovația și dezvoltarea profesioniștilor care activează în piața real-estate din Europa Centrală și de Est. În cadrul acesteia, Palas Campus a primit distincția Best of the Best Regional Office Development of the Year din România pentru complexul proiect de regenerare urbană inaugurat recent în centrul Iașului. Este vorba despre cea mai mare clădire de birouri din țară, unde 13 companii de talie mondială și-au stabilit sediile și care găzduiește la parter diverse facilități, necesare atât celor care utilizează și însuflețesc acest nou spațiu, cât și celor care locuiesc în proximitate. 

Proiectul Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, cu o suprafață de 60.000 mp, este deținătorul unui premiu internațional valoros, la categoria office: Best of the Best Regional Office Development of the Year. Distincția a fost oferită în cadrul Galei Hall of Fame 2023 din Praga, ce a avut loc la finalul lunii aprilie și care este organizată anual de CIJ Europe.

Palas Campus este o continuare a primului proiect mixed-use de regenerare urbană din România – Palas Iași – situat în imediata vecinătate, beneficiind de multiplele funcțiuni ale ansamblului. Investiția a fost de peste 120 milioane de euro, iar construcția a durat mai puțin de trei ani, fiind începută în plină pandemie. Clădirea este închiriată integral şi include companii multinaţionale din domenii precum IT, automotive şi asigurări, care totalizează peste 5.000 de angajaţi. Printre aceștia se numără: Amazon, Microsoft, Cognizant Softvision, Visma etc. La parter, imobilul găzduiește cafenelele Tucano Coffee, Teo’s Cafe, centrul medical Emerald, laboratorul de analize Praxis, dar se vor inaugura și restaurante, alte locații cu servicii, un supermarket și o sală de fitness.  Mai mult decât atât, Palas Campus este unicul proiect din România care se află în dublu proces de certificare green: EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) din partea IFC, care confirmă atingerea unor parametri de economisire a resurselor și eficiență în operare și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council, care certifică sustenabilitatea în proiectare, construcție și operare.

Astfel, hub-ul de business dezvoltat în centrul Iaşului de compania IULIUSPalas Campus și rețeaua United Business Center din cadrul Palas Iași, integrează în total 8 clădiri şi 130.000 mp de birouri clasa A, care găzduiesc peste 70 de companii din cele mai dinamice și creative sectoare, sporind atractivitatea Iașului și poziția sa de lider regional în domeniul tehnologiei și inovației.

„Acest premiu reprezintă recunoașterea performanțelor IULIUS în domeniul dezvoltării și operării de ansambluri mixed-use și demonstrează din nou angajamentul companiei față de calitate, inovație și sustenabilitate în toate proiectele sale”, a spus Ionuț Pavel, Office Buildings Manager United Business Center și Palas Campus.

Premiile CIJ sunt dedicate profesioniştilor din domeniul proiectelor real-estate din Europa Centrală și de Est, iar juriul este format din specialişti de top care acoperă toate domeniile de activitate ale categoriilor de premii.

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top