Stiri

Peste 1100 de locuri pentru admiterea la USV Iași

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) oferă peste 1100 de locuri la admiterea pentru studii de licență, în anul universitar 20024-2025.

Numărul total de locuri aprobat de către Ministerului Educației pentru absolvenții de liceu este de 1114, dintre care 818 locuri sunt cu finanțare de la buget, iar 296 locuri sunt cu taxă, față de anul trecut înregistrându-se o creștere cu 50 de locuri la buget.

Conform calendarului, în perioada 08 – 19 iulie 2024, va avea loc înscrierea candidaților pentru admiterea din sesiunea iulie 2024 la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină Veterinară. Trebuie menționat că înscrierea poate fi realizată atât online, la adresa http://admitere.uaiasi.ro/, cât și la sediul facultăților.

Foarte important de precizat este faptul că admiterea candidaților la USV Iași, se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

În aceeași perioadă, 08 – 19 iulie 2024, se va desfășura înscrierea pentru Învățământul la Distanță (ID), la domeniile Agronomie, Inginerie și Management în Agricultură și Dezvoltare Rurală, Horticultură și Zootehnie.

„Tinerii care aleg Universitatea noastră beneficiază de condiții foarte bune pentru pregătirea teoretică și mai ales practică, săli de curs și amfiteatre modernizate; laboratoare, câmpuri experimentale, baze de practică proprii, laboratoare dotate cu aparatură de specialitate de ultimă generație, spital veterinar; bibliotecă dotată cu toate facilitățile pentru informare; atelierele de microproducție, amplasate într-o clădire modernă, campus studențesc în cea mai frumoasă zonă a Iașului; peste 1600 locuri de cazare. Mai precizăm faptul că peste 40 la sută dintre studenți sunt bursieri, valoare burselor fiind între 900 și 1500 lei ”, a declarat prof. univ. dr. Costel Samuil, prorector cu activitatea didactică.

Toate programele de studii organizate la USV Iași pot fi găsite aici:

Facultatea de Agricultură (https://iuls.ro/agricultura)

Facultatea de Horticultură (https://iuls.ro/horticultura)

Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (https://iuls.ro/firaa)

Facultatea de Medicină Veterinară (https://iuls.ro/medicina/)

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top