Președintele PSD, Marcel Ciolacu, propune un set de politici publice pentru a-i susține pe românii din Diaspora care doresc să revină în România, dar și pentru a-i încuraja pe tinerii care se gândesc să plece din țară să își facă un rost aici, acasă.
”Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, numărul românilor care se întorc în țară este mai mare decât al celor care părăsesc România.
Unii români se întorc în țară constatând că nivelul de trai din România s-a îmbunătățit și că pot avea o viața decentă și acasă. Pentru că puterea de cumpărare în România a ajuns aproape de cea din alte țări europene.
Alții se întorc fie pentru a-și deschide propria afacere, fie pentru că au atins stagiul de cotizare în străinătate și acasă pot trăi mult mai bine cu pensia încasată ca urmare a muncii lor”, consideră Marcel Ciolacu.
Diapora trebuie susținută
Președintele PSD menționează că foarte mulți români se întorc din simplul motiv că vor să fie mai aproape de familie și prieteni, fiind însă și alții care și-au întemeiat familii în afara țării și aleg să rămână acolo.
Sunt și români, în special tineri, care aleg să plece în străinătate, atrași de oportunitățile educaționale și de dezvoltare profesională sau de oportunitățile de angajare.
”Astfel, fiecare dintre noi avem o rudă sau un prieten în Diaspora. Oameni care contribuie an de an la bugetul României, prin miliardele de euro pe care le trimit în țară.
De aceea, toți românii, indiferent că locuiesc în țară sau în străinătate, trebuie susținuți, fie prin facilitarea întoarcerii în țară și valorificarea experienței profesionale, fie ajutându-i săși păstreze identitatea religioasă, culturală și lingvistică, acolo unde s-au stabilit.
În același timp, prioritar rămâne sprijinul acordat copiilor aflați în România, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”, a completat Marcel Ciolacu.
Start-Up Diaspora Next Gen
Printre măsurile preconizate pentru românii din Diapora, se numără și Programul Start-Up Diaspora Next Gen.
Acesta prevede că toți românii care au muncit și s-au specializat în străinătate au posibilitatea să-și pună în aplicare ideile de afaceri acasă, în România.
”Programul are o componentă de schemă de ajutor de minimis, care să sprijine întreprinderile prin acordarea de granturi și credite garantate cu dobândă avantajoasă, pentru realizarea de investiții în capacități noi de producție.
Cu o subvenție de 25.000 euro– 50.000 euro/beneficiar, în funcție de numărul de locuri de muncă creat/domeniul accesat”, a precizat Marcel Ciolacu.
În programul pentru alegerile parlamentare, PSD și-a propus ca obiectiv major finalizarea cât mai multor investiții locale în infrastructură, educație și învățământ în mod echilibrat, în toate județele țării, acestea fiind obiectivele prioritare ale candidaților social-democrați pentru alegerile parlamentare. Prin aceste inițiative, PSD își asumă un rol activ mai ales în sprijinirea tinerilor care vor să-și facă un viitor aici, în România.
CMF 11240017