Stiri

Ryanair lansează primul orar de zbor la Iași

Ryanair, compania aeriană nr. 1 în Europa, anunță operarea în premieră pe Aeroportul Iași, din această vară, a patru rute către destinațiile Dublin, Milano, Paris și Bruxelles. Ryanair va realiza câte 25 de zboruri săptămânale, oferind pasagerilor o gamă variată de oportunități de călătorie la cele mai accesibile tarife, contribuind totodată la dezvoltarea turismului de incoming și crearea de noi locuri de muncă.

Orarul de zbor Ryanair pentru vara 2023 oferă:

  • 4 rute directe în Dublin, Milano, Paris și Bruxelles
  • 25 de zboruri /săptămână
  • 235,000 de pasageri /an
  • Peste 175 de joburi

Singura mare companie aeriană aflată în creștere din Europa, Ryanair deține o poziție unică pe piață, ce oferă perspective reale de dezvoltare, investiții și noi destinații în Europa de Vest, stimulând conectivitatea, traficul, turismul și forța de muncă. Pentru a celebra lansarea primelor sale zboruri din Iași, Ryanair scoate la vânzare bilete la prețuri speciale pornind de la doar €29.99 pentru călătorii programate în perioada Aprilie – Octombrie 2023, ce pot fi rezervate până la 24 Februarie 2023, ora 00:00, pe www.ryanair.com.

Alicja Wójcik-Gołębiowska, Country Manager Ryanair CEE & Baltics, a spus:

Ryanair, numărul 1 în rândul companiilor aeriene din Europa, are plăcerea de a anunța primul său orar de zbor pe Aeroportul Iași, cu 25 de curse săptămânale către Dublin, Milan, Paris și Bruxelles, oferind ieșenilor și vizitatorilor acestuia mai multe posibilități pentru escapadele în vacanța de vară și bilete de călătorie la cele mai mici prețuri din Europa.

Iașul, al treilea oraș din România, este un important centru cultural și universitar. Suntem încrezători că noile rute nu doar vor permite călătorii mai avantajoase pentru pasagerii din Iași și pentru cei din regiune, dar în același timp vor inspira și turiștii din afară să viziteze acest oraș minunat.

Ryanair va procesa anul acesta un număr de peste 250,000 de pasageri din și către Iași și va crea peste 175 de locuri de muncă, continuând să genereze trafic mai mare, să ofere mai multe joburi și mai multe bilete de avion la prețuri mai mici decât oricare altă companie aeriană din Europa”.

Romeo Vatră, General Manager of Iasi International Airport, a declarat:

Ryanair este a cincea companie aeriană ce va opera anul acesta pe Aeroportul din Iași și suntem nerăbdători să începem un nou parteneriat de succes cu unul dintre cei mai influenți operatori din Europa. Colaborarea cu operatorul low-cost se va reflecta în multiple oportunități de călătorie către orașe europene importante. Există perspective de extindere a conectivității, credem în această șansă de a pune bazele unui parteneriat solid cu o companie atât de așteptată de ieșeni, și nu numai.

Fără îndoială, venirea companiei Ryanair la Iași va contribui la creșterea numărului de pasageri odată cu introducerea noilor rute directe. Și tocmai aceste perspective de creștere ne obligă să continuăm dezvoltarea Aeroportului, iar cu noul terminal ce va deveni funcțional din 2024, vom putea susține un trafic de 3,3 milioane de pasageri anual, dublu față de capacitatea infrastructurii existente.

Mulțumim încă o dată companiei Ryanair pentru deschidere și interesul pentru Iași, dar și pentru încrederea oferită”.

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top