Filmările pentru America Express tocmai s-au încheiat, iar concurenții și întreaga echipă de producție au revenit în țară. GÂNDUL a aflat cine s-a calificat în marea finală și cine și-a adjudecat marele premiu pus în joc de Antena 1, în valoare de 30.000 de euro.
Cel mai dur reality show din România a ajuns deja la cel de-al cincilea sezon. După patru ediții de Asia Express, echipa de producție condusă de celebra Mona Segall a decis să schimbe un pic regulile, dar și peisajul.
Vedetele care s-au aliniat pe grila de start de la America Express: Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, Doina Teodoru, rapperul Puya şi soţia Melinda, Andreea Antonescu şi Andreea Bălan, comedienii Cătălin Bordea şi Nelu Cortea, Ovidiu Buta şi Joaquin Bonilla, Jean Gavril şi fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja şi prietenul ei, Pufeh, fostele gimnaste Larisa Iordache şi Diana Bulimar, vloggerița Bianca Adam şi mama ei, Mihaela.
“Asia Express devine America Express, iar anul acesta o să străbatem peste 7.000 de kilometri, prin trei țări exotice, pline de culoare, care le vor oferi celor 9 echipe de concurenți aventura vieții lor, fără urmă de îndoială! Am așa niște emoții, de nici nu pot să vă descriu, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la plecare și nici nu știu ce să fac mai întâi. Drumul Aurului ne așteaptă să-i descoperim comorile!”, anunța, în mai, prezentatoarea Irina Fodor.
În cursa finală s-au calificat trei cupluri: Bordea și Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu și Chef Scărlătescu și iubita lui, Doina Teodoru.
Iar câștigătorii reality-show-ului a cărui premieră ar putea avea loc la mijlocul lunii septembrie la Antena 1 sunt cei doi comedieni, nimeni alții decât Nelu Cortea și Cătălin Bordea, buni prieteni de-o viață, de pe vremea când amândoi erau studenți la Actorie.
























