Revelion 2019 Iasi
Evenimente

Salonul de Carte Bookfest Iasi, 25-27 octombrie

Salonul de Carte Bookfest Iasi, 25-27 octombrie
Salonul de Carte Bookfest își deschide toamna aceasta porțile pentru prima dată în Iași. Evenimentul va fi găzduit de către Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri Iași (FILIT), între 25 și 27 octombrie, 2013.

Desfășurarea primei ediții a Salonului de Carte în Moldova, în aceeași perioadă cu FILIT, este o fericită coincidență pentru cititorii ieșeni; pe lângă ocazia de a se întâlni cu autori de renume, aceștia vor avea de asemenea, acces la o foarte variată ofertă de carte, ce va fi pusă la dispoziție de cele mai importante edituri din țară: Humanitas, Polirom, Curtea Veche, Rao, Litera, Art, All, Corint, Nemira, Eikon, Trei, dar și puternice edituri locale ca Gama, Doxologia sau Adenium.

Printre autorii ce vor fi prezenți în cadrul evenimentelor se numără Herta Müller, Andrei Kurkov, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Larry Watts, Emil Brumaru și mulți alții.

De asemenea, iubitorii de cultură se pot bucura în cadrul Salonului de Carte de cinematograful de artă gratuit; pelicule premiate la festivaluri internaționale vor fi rulate pentru publicul ieșean.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top