In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 4.9704 Lei
Dolar american – 4.5823 Lei
Lira sterlină – 5.6837 Lei
Francul elveţian – 5.1557 Lei
Fii și tu sponsor al newsletter-ului și poți să ajungi la peste 3000 oameni care îl citesc săptămânal. Newsletter-ul e gratuit, dar informațiile sunt neprețuite. Trimite-mi un mail pe adresa contact@iasi4u.ro și hai să discutăm!
Tu ce faci de Revelion 2024? Vezi aici lista de petreceri de Revelion 2024 din Iași!
STIRI SCURTE
Sibiul și Craiova au dat deja startul sărbătorilor de iarnă, cu târgurile de Crăciun care s-au deschis pe 17 noiembrie și vor rămâne deschise până pe 2 ianuarie 2024. Tema târgului de Crăciun de la Craiova din acest an este „Crăiasa Zăpezii”.
Primul târg de Crăciun din acest an din București, cel din Parcul Drumul Taberei, se va deschide la finalul acestei luni, pe 29 noiembrie și va primi vizitatori „și după Anul Nou”, a anunțat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Capitala va găzdui în acest an încă alte două târguri de acest fel, unul în Piața Constituției, care se va deschide pe 30 noiembrie și va rămâne deschis până în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, și unul în parcul IOR, începând din 1 decembrie.
Clujenii vor avea parte de două târguri de Crăciun anul ăsta. Piața Unirii va deveni „Planeta Crăciun” începând cu data de 24 noiembrie, iar pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, începând cu data de 1 decembrie, vizitatorii vor putea vedea căsuțele cu produse tradiționale, activități și spectacole, dar și patinoarul din locație. Ambele târguri se vor închide pe 1 ianuarie.
La Timișoara, târgul de Crăciun se deschide pe 26 noiembrie și se va închide pe 7 ianuarie 2024, iar Brașovul dă startul sărbătorilor de iarnă pe 30 noiembrie și va rămâne deschis tot până pe 7 ianuarie 2024.
Publicația britanică „Express” a scris, după o serie de cercetări recente, că cel mai ieftin târg de Crăciun din Europa este la Sibiu.
De câte salarii are nevoie un român pentru a-și cumpăra o mașină electrică. Comparativ cu țările din regiune, șoferii români simt cel mai puternic costul încă ridicat al mașinilor electrice (EV). Mai exact, un român cu venituri medii ar trebui să își economisească timp de 10 ani salariul net pentru a putea să își cumpere o mașină electrică premium, sau circa 2,2 ani pentru a putea să își cumpere una dintre cele mai ieftine mașini electrice, potrivit unei analize realizată de Erste Group, principalul acționar al BCR. (Wall-street.ro)
Petrom a ieftinit carburanții, înaintea reducerii de 7 bani din weekend, valabilă în unele stații. Petrom, liderul pieței carburanților, a ieftinit vineri 24 noiembrie benzina și motorina cu 4 bani pe litru, cu câteva ore înaintea reducerii de 7 bani pe litru pe care o aplică în weekend în unele stații. (economedia.ro)
Acordul dintre Israel și Hamas pentru eliberarea unor ostatici și încetarea focului pentru patru zile intră în vigoare vineri dimineața. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului a declarat că Gaza este o zonă de război, iar întârzierea acordului a avut scopul de a asigura că ostaticii sunt eliberați în siguranță. (Digi24.ro)
Directoarea executivă a ACCEPT, Florina Presadă, a afirmat, referitor la faptul că prim-ministrul Marcel Ciolacu a spus că societatea românească nu este pregătită pentru existenţa unui parteneriat civil între persoane de acelaşi sex, că „România este pregătită”, însă „politicienii ca dumneavoastră nu sunt pregătiţi să îşi asume cu adevărat rolul de a apăra interesele cetăţenilor”. (News.ro)
STIRI DIN IASI
Astazi se deschide prima pista de Karting la Iași.
Vino în Palas să deschidem cel mai frumos sezon din an împreună! Duminică aprindem împreună cu Moșul decorațiunile de Crăciun și cântăm colinde alături de Filarmonică. Duminică, 26 noiembrie, de la ora 19.00, Moșul vine în Atriumul Palas, iar împreună cu copiii prezenți vor aprinde mii de luminițe colorate, vor da play colindelor și vor lăsa spiritul Crăciunului să cuprindă întreg Ansamblul. Simpaticul bătrânel va rămâne la baza bradului din Atrium, unde are amenajat un jilț, și va asculta poeziile celor mici și va nota în listă toate cadourile pe care ei le doresc.
A fost lansat cel mai mare proiect din istoria Universităţii de Ştiinţele Vieţii: 25 de milioane de euro pentru un complex pentru învăţământ dual la Ezăreni. Moment istoric pentru învăţământul ieşean: la Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” a fost lansat AgriTech, proiectul cu cea mai mare valoare din istoria universităţii ieşene: 25 de milioane de euro. Finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Componenta 15 – Educaţie, proiectul va permite USV Iaşi şi partenerului său principal, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi (UTI), să construiască un întreg complex la Ezăreni, în comuna Miroslava, destinat învăţământului dual. (Ziarul de Iasi)
Palas Iași: un nou record de peste 116.000 vizite într-o zi, noi concepte de magazine inaugurate și viitoare premiere regionale. Palas continuă să fie unul dintre cele mai relevante proiecte mixed-use din afara Capitalei, componenta sa de retail având rezultate ce o plasează în topul celor mai performante centre de comerciale din România. Într-un material publicat recent în Ziarul Financiar, Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS, a declarat: „Suprafața închiriabilă a Palas Iaşi s-a extins în acest an cu 4.000 mp, complexul raportând o creștere cu 13% a vânzărilor faţă de anul trecut şi un trafic mediu de 60.000 vizite/zi, cu un record de peste 116.000 vizite într-o singură zi, în luna octombrie. În primele 9 luni ale anului, Palas a fost vizitat de 16,2 milioane de oameni”. (apix.ro)
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) a inițiat un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru construirea unei săli de sport pe str. Sărărie 220, unde instituția de învățământ superior are în proprietate un teren cu o suprafață de 5.200 mp. (apix.ro)
In localitatea Butea din judetul Iasi va fi construit un parc eolian de circa 128 MW. Firma WPD România Wind Farm 07 SRL, a obținut, luna trecută, avizul tehnic de racordare (ATR) pentru construirea unui parc eolian în județul Iași, de circa 128 MW, potrivit Transelectrica. Centrala Electrică Eoliana Butea (localitate din județul Iași, în apropierea orașelor Târgu Frumos și Roman) are ca termen de punere în funcțiune finalul anului 2026. (Stirea de Iasi)
Muzeul de Istorie Naturală se redeschide pe 24 ianuarie 2024. Lucrările au început în 2019 și durata preconizată era de doi ani. Lucrările au fost finanțate din fonduri europene. Primarul din Iași Mihai Chirica a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că Muzeul de Istorie Naturală va fi redeschis publicului pe 24 ianuarie 2024, pentru a omagia astfel 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească. (telem.ro)
Scandalul de la Bojdeuca lui Creangă, explicat. După o săptămână în care restaurarea bojdeucii a ajuns pe agenda națională, e un moment bun să decantăm informațiile, ca să înțelegem de ce astfel de subiecte polarizează comunitatea locală. De la ce a pornit totul: (Iasulnostru.ro)
Conferința regională RBL Iași | Pe 29 noiembrie, de la ora 8:15, la Hotelul Traian, a patra ediție a Conferinței regionale RBL Iași reunește comunitatea de business din regiune și dă startul unor discuții despre adaptarea și modul în care companiile se raportează. Participarea costă 350 de lei.
Cât de smart este orașul tău? Am explorat București, Cluj și Iași. Viena. Pioner al conceptului smart city în Europa. Am explorat București, Cluj și Iași, ca să aflăm cât de departe sau de aproape sunt orașele României de capitala austriacă. Ce este un smart city? Parcuri în loc de mașini, transport la timp, energie verde și mai puține ore la ghișee. (europa libera)
Filmul zilei: Money Heist: Berlin
În serialul „La casa de papel”, un grup de străini, care poartă numele unor orașe, se unesc pentru a jefui Monetăria Regală a Spaniei cu un plan creat de Profesor, interpretat de actorul Álvaro Morte, și executat de Berlin. Spin-off-ul care se va lansa anul acesta se concentrează pe o perioadă anterioară din viața lui Berlin, secvențe din aceasta fiind surprinse și în serialul original. Serialul se va lansa pe data de 29 decembrie.

