Temperaturile extreme din sezonul estival au crescut cererile de home delivery pentru o gamă largă de produse atât de la supermarket, cât și de la restaurantele disponibile pe aplicația Tazz. În topul preferințelor pe timp de caniculă se numără: pizza, shaorma, burger, răcoritoarele carbogazoase, salata și micii.
“Din datele extrase remarcăm o preferință pentru mâncarea de tip fast-food, motivată de accesibilitatea pe care o au consumatorii la produsele favorite chiar la ei acasă. Totodată, utilizatorii nu se rezumă doar la oferta culinară pusă la dispoziție de restaurantele partenere și apelează la serviciile Tazz și pentru alte necesități specifice sezonului. De exemplu, în perioada caniculară am observat o creștere semnificativă pentru produse precum înghețată sau cremă solară și ne bucurăm că putem fi locul unde consumatorii găsesc ceea ce își doresc, fie că vorbim de mâncare sau de articole a căror necesitate e influențată de context.” a declarat Cristina Sauciuc, Head of Brand & Communications Tazz.
Top feluri de mâncare comandate vara
Pizza a fost cel mai comandat preparat vara, cu peste 3.900 de produse vândute zilnic în perioada iunie – august, în total 353.838 produse. Topul este completat de shaorma cu peste 327.000 de produse vândute și de burger, cu 225.030 de produse vândute în lunile de vară. Și salata a fost una dintre opțiunile preferate de consumatori, cu aproximativ 340 de produse comandate zilnic, cu un total de peste 30.000 de comenzi.
Totodată, și tradiționalii mici asezonați cu muștar și bere se află printre produsele preferate, cu aproape 344 de mici comandați pe zi în perioada iunie – august.
În topul preferințelor din categoria de restaurante s-au aflat și:
- Peste 29.000 de ciorbe
- Aproape 24.000 de supe
- Peste 8.000 de înghețate
- Aproape 8.000 de băuturi răcoritoare (fresh, apă plată și minerală)
Topul produselor comandate din categoria supermarket
La comenzile din categoria supermarket apa plată conduce lista de cumpărături cu peste 2.200 de litri vânduți zilnic, în total peste 200.000 litri. Este urmată de apa minerală cu 40.000 de litri vânduți în lunile de vară și băuturile carbogazoase cu peste 23.000 de litri.
Din topul produselor comandate de la supermarket prin aplicația Tazz mai fac parte:
- Berea cu alcool, cu aproape 14.000 de litri comandați față de berea non-alcoolică cu doar 1.420 litri comandați
- Înghețata, cu aproape 15.000 de produse vândute, o cantitate aproape triplă față de media raportată anterior perioadei analizate
- Răcoritoarele non-carbogazoase, cu peste 3.600 de litri comandați
- Energizatele, cu 2.000 de litri vânduți
Preferințele românilor în funcție de oraș
Mâncarea de tip fast-food rămâne alegerea preferată de consumatori în aproape toate orașele din țară, cu pizza, shaorma și burger în vârful listei de comenzi. În Iași, shaorma conduce topul cu aproape 45.000 de produse comandate, urmată de pizza și burger.
Topul orașelor cu cele mai multe comenzi de mici înregistrate în aplicație este format din București, Timișoara și Galați.
În ceea ce privește produsele comandate din categoria supermarket, apa plată ocupă primul loc în topul comenzilor la nivel național, iar București deține recordul pentru cei mai mulți litri comandați, cu peste 742 litri vânduți zilnic. La polul opus, Sfântu Gheorghe este orașul cu cel mai mic număr de litri de apă plată comandați prin aplicație – 30 de litri în cele 3 luni de vară.
Topul căutărilor în aplicație
În ultima lună de vară, pizza a fost unul dintre cei mai folosiți termeni de căutare în aplicație, cu aproape 1.500 de căutari zilnice la nivel național.
Din topul căutărilor mai fac parte:
- “Burger” cu peste 23.000 de mii de căutări la nivel național
- „Sushi” cu aproape 16.000 de căutări
- „Shaorma” cu aproape 15.000 de căutări
- „Meniul zilei” cu peste 11.000 de căutări
Datele de mai sus au fost extrase din aplicația Tazz și au urmărit comenzile plasate în perioada iunie – august 2023 la nivel național.