Stiri

Topul știrilor din Iași, Luni 1 Septembrie 2025

Stiri Iasi

In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe InstagramFacebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.

Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.

CURS VALUTAR

Euro – 5.0848 Lei sus
Dolar american – 4.5188 Lei sus
Lira sterlină – 6.0422 Lei jos
Francul elveţian – 5.4244 Lei sus
Gramul de aur – 469.9530 Lei sus

STIRI DIN Iași

HH – Un nou retailer de articole sportive intră pe piața din România. Pe când și la Iași? În contextul acestei extinderi, se zvonește că Helly Hansen are în plan și o deschidere în zona Moldovei, iar orașul Iași este pe lista scurtă. Momentan, locația exactă nu a fost confirmată, dar se iau în considerare mai multe lanțuri de mall-uri locale pentru a găzdui un viitor magazin. Deschiderea unui astfel de magazin ar reprezenta o veste excelentă pentru comunitatea de sportivi și entuziaști outdoor din regiune, care ar avea astfel acces direct la produsele de top ale brandului.

● 40 Under 40 | Povestea antreprenorului Marian Olteanu – Drumul de la o vie din Vișan moștenire a familiei la sute de magazine din Europa până în Japonia. Între două coline, la doar 9 km de Iași, în satul Vișan, Marian Olteanu a transformat o moștenire de familie într-un brand viticol internațional – Gramma Wines. Cu vinuri vândute în Japonia și în peste 300 de magazine din România, afacerea exploatează 20 ha de vie. Aligoté-ul e cartea de vizită a cramei Gramma, confirmând potențialul terroir-ului, al pământului. Urmează investiții în tehnologie și inaugurarea unui nou spațiu de degustare, dedicat turismului viticol. (Ziarul de Iasi)

● Cinci locații secrete, degustări și povești – „Taste Busters”, primul Treasure Hunt culinar din Iași. Cine a zis că vânâtoarea de comori nu poate fi despre „mâncare”? Iașul găzduiește pe 20 septembrie prima ediție a unui eveniment „Taste Busters”, un treasure hunt culinar care îmbină gastronomia cu explorarea urbană și jocurile interactive. (Ziarul de Iasi)

● Strada Cuza Vodă din Iași va fi transformată complet! Sensul giratoriu și locurile de parcare vor dispărea. Edilul Iașului, Mihai Chirica, a transmis care vor fi noile modificări în municipiu. Acesta a decis închiderea unei străzi intens circulate, dar cu o arhitectură deosebită, însă lăsată în paragină de primărie, pentru a o transforma în pietonal. (bzi.ro)

● Iașul evită „puciul” din Asociația Aeroporturilor: 14 din 17 aeroporturi cer schimbarea conducerii. Asociația Aeporturilor din România (AAR) ar urma să aibă un nou președinte la mijlocul lunii septembrie. Organizația este condusă de la înființare (1999) de directorul aerogării clujene, David Ciceo. Dintre cei 17 membri permanenți, doar 3 nu au semnat convocatorul: Iași, Sibiu și Cluj. (apix.ro)

STIRI DIN TARA & DIVERSE

● Președintele Nicuşor Dan a declarat că, în ultimii ani, magistraţii din România au muncit de două-trei ori mai mult decât magistraţii din alte ţări europene. El a insistat că acelora care mai au un an până la pensie ar trebui să nu li se amâne pensionarea pentru încă un an. ”Magistraţii din România au muncit anii ăştia de 2-3 ori mai mult decât omologii lor din ţări europene. Atunci pentru un om care mai are un an până la pensie eu cred că e rezonabil, dat fiind contextul complicat fiscal în care ne aflăm, să îi zicem să lucreze dublu. Adică mai are un an, să facă doi, mai are trei ani până la pensie, să lucreze şase. Mai mult, mi se pare excesiv, dat fiind faptul că ei au muncit toată perioada asta”, a declarat Nicuşor Dan. (News.ro)

● Președintele României, Nicuşor Dan, aflat, duminică, în vizită la Chişinău, a precizat că România nu va interfera în alegerile din Republica Moldova, fiind un stat democratic, dar că va acorda asistenţă pe securitate cibernetică, alături de partenerii internaţionali, dacă va fi cazul. (News.ro)

● Manelistul Tzancă Uraganu a recunoscut, în cadrul unei emisiuni online, că a agresat femei cu care a avut relații. „Când o femeie țipă, poate îi mai dai o palmă să o trezești, să o stăpânești”, a spus acesta. Declarația a fost semnalată pe rețeaua socială TikTok de influencerul Ilinca Urse, care le-a cerut urmăritorilor să facă sesizări la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), reproșând moderatorului lipsa de reacție. (G4Media)

● Filmul zilei: The Thursday Murder Club | Official Trailer | Netflix

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top