In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 5.2088 Lei 
Dolar american – 4.4801 Lei 
Lira sterlină – 5.9779 Lei 
Francul elveţian – 5.6989 Lei 
Gramul de aur – 654.1370 Lei 
(P) Raiffeisen Bank oferă bonus de până la 600 de lei pentru clienții noi.
STIRI DIN Iași
● Carnea de un miliard de lei. Trei afaceri de familie controlează aproape 80% din industria ieșeană de carne și preparate din carne. De la pui crescuți în ferme proprii și porci hrăniți cu cereale produse în propriile exploatații agricole până la shaorma servită în restaurantele Mado, o mare parte din carnea procesată în județul Iași trece prin doar câteva companii. Primele cinci firme din industrie au depășit în 2025 pragul de un miliard de lei cifră de afaceri și au avut aproape 1.720 de angajați. Piața este însă puternic concentrată: trei afaceri de familie controlează aproape 80% din vânzările întregului clasament. (Ziarul de Iasi)
● Proiectul cu blocuri pe 2,2 hectare din Rosetti, pe punctul de a ajunge la votul final în Consiliul Local. Proiectul unui ansamblu rezidențial în zona C.A. Rosetti este pe punctul de a ajunge la votul final al Consiliului Local (CL) Iași. Planul urbanistic zonal (PUZ) a parcurs etapele de avizare, iar aprobarea de către consilierii locali va permite introducerea în intravilan a unui teren de 2,2 hectare și va stabili regulile după care acesta va putea fi construit. Primăria a publicat proiectul de hotărâre în vederea aprobării planului urbanistic, astfel că inițiativa ar putea ajunge în plen la finalul lunii august. (apix.ro)
● Aeroportul Chișinău face în 3 ore cât Iașul într-o zi întreagă. În plin sezon de concedii și vacanțe aeroportul Chișinău a ajuns să facă în 3 ore traficul pe care Iașul abia îl strânge într-o zi întreagă. În intervalele de vârf Chișinăul procesează aproape 2000 de pasageri pe oră, cele mai aglomerate perioade fiind orele 01:00 – 05:00 (aici este cel mai mare flux de pasageri), 08:00 – 12:00 și 20:00 – 22:00. Numai în intervalul 1.00-4.00 Chișinăul bifează mai mulți pasageri decât procesează Iașul într-o zi întreagă. (topiasi.ro)
● SPORT – FOTBAL: Liberalii ieșenii, atac dur la primarul Mihai Chirica și la noul șef al fotbalului ieșean. Ziarul de Iași v-a ținut la curent cu modul în care s-au făcut angajările în fotbalul ieșean, care va acorda salarii foarte mari pentru Liga a III-a, atât la ACS USV Iași, clubul care s-a înscris în Liga a III-a de fotbal și va primi bani de la municipalitate, cât și la CSM Iași 2020, gruparea Primăriei. (Ziarul de Iasi)
STIRI DIN TARA & DIVERSE
● Debitul Dunării la intrarea în România se situează în jurul valorii de 1.400 de metri cubi pe secundă și va începe să crească din 13 august, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (Profit.ro)
● Motorina este în prezent cu aproximativ 2 lei/litru mai ieftină în Bulgaria decât în România, diferența ajungând aproape de maxime istorice. La 5 km de Giurgiu, prețurile sunt de circa 8,95–9,45 lei/litru, față de minimum 10,47 lei/litru în România, ceea ce poate însemna o economie de aproximativ 120 de lei la un rezervor de 60 litri. Diferența provine în principal din fiscalitate: acciza este de circa 2,8 lei/litru în România, față de 1,75 lei în Bulgaria. (Economica)
● Publicația franceză Le Monde a inclus trilogia „Orbitor” de Mircea Cărtărescu pe lista recomandărilor literare pentru vara acestui an, alături de volumele unor scriitori europeni cu reputație. Recomandarea făcută de Le Monde vine în contextul în care ultimele două volume ale trilogiei au fost reeditate în luna mai 2026. (Răsfoiala)
● Medicii chemaţi să acorde îngrijiri unui pacient în Recea Cristur, judeţul Cluj, au fost atacaţi cu bâte, topoare şi pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”. Şoferul autosanitarei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart şi a fost operat. Ministerul Sănătăţii condamnă ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media, solicitând instituţiilor cu competenţe fermitate maximă. Poliţiştii au identificat mai multe persoane implicate în atac, până în prezent, trei tineri, cu vârste de 18, 22 şi 24 de ani, toţi din comuna Recea-Cristur, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. (News.ro)
● Filmul zilei: The Last House | Greta Lee and Wagner Moura | Official Trailer | Netflix




















