In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 4.9764 Lei
Dolar american – 4.6195 Lei
Lira sterlină – 5.8296 Lei
Francul elveţian – 5.2893 Lei
STIRI SCURTE
Ce dobânzi oferă, de fapt, băncile ca să îți ții bani într-un depozit. Oferte speciale pentru 2024 anunțate de BCR, BRD, ING, CEC Bank, Banca Transilvania și Raiffeisen. (fanatik.ro)
Premierul Marcel Ciolacu susține că anul viitor va avea loc o reformă fiscală care să conducă la un sistem sustenabil de deduceri la venituri, ca primă măsură, „exact cum este în ţările dezvoltate”. (News.ro)
În România s-au născut peste 155.000 de copii în cursul anului trecut. Sub 25.000 de copii cu cetăţenie română s-au născut în străinătate pe parcursul anului 2023, majoritatea în Republica Moldova, Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa.
Europarlamentarul român Eugen Tomac susține că a fost supus „în mod abuziv și discriminatoriu” unui control al poliției pe aeroportul din Viena, deși România e în Schengen de la 31 martie. (Hotnews)
Sport: Arsenal – Bayern Munchen și Real Madrid – Manchester City sunt meciurile de marți, din turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Ambele confruntări încep de la ora 22:00.
Huawei a dat în judecată statul român, cerând anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de obținere a autorizării pentru utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G. Au fost dați în judecată atât prim-ministrul României, cât și Ministerul Cercetării și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, prin Administrația Prezidențială. (Profit.ro)
Ryanair va opera cinci rute noi de pe aeroportul Otopeni şi va creşte frecvenţa celor existente. Unde veţi putea călători din această vară. Operatorul irlandez Ryanair, care operează şi pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, va opera cinci rute noi în programul de vară din acest an de pe aeroportul Otopeni. De asemenea, operatorul irlandez low-cost a mărit şi frecvenţa rutelor deja operate din Bucureşti şi Cluj. (zf.ro)
STIRI DIN IASI
Hackeri în conturile de la BCR. Victima sesizează banca, dar funcționarii nu opresc furtul. A fost sesizată Poliția pentru ”complicitate”. Hoții care fură bani din conturile clienților băncilor fac „ravagii” la Iași. Pur și simplu ei scotocesc prin conturile clienților, iar băncile ridică din umeri deoarece nu au investit bani în protecția datelor și în sistemul de prevalidare a tuturor plăților online. (Ziarul de Iasi)
Prognozele la nivel național nu arată bine pentru județul nostru: PIB/locuitor – Iașul, locul 13. Comisia Națională de Strategie şi Prognoză are predicții de creștere economică până la nivelul anului 2027. Pentru anul în curs, județul Iași se află pe locul 13 în privința indicatorului PIB/locuitor, dacă luăm în calcul și Bucureștiul. Regiunea Nord-Est va rămâne ultima. Ziarul de Iași a consultat specialiști în economie care au identificat, in corpore, prima cauză a rămânerii în urmă: infrastructura și în special lipsa unei autostrăzi spre Vest. (Ziarul de Iasi)
Topul ajutoarelor primite de fermierii ieșeni. n Iași, cei care domină beneficiile subvențiilor agricole și măsurile de sprijin de la UE, acoperind atât sectorul vegetal, cât și cel zootehnic, au reușit să adune anul trecut sume impresionante de peste 6 milioane de euro. Un top al celor mai mari beneficiari ai subvențiilor agricole în Iași pentru anul 2023 a fost alcătuit de Ziarul de Iași, punând în evidență fermierii locali care au reușit să atragă cele mai mari sume de bani.
Povestea sucurilor „Fructele lu’ Sandu“. Cu bani UE și cu fructe semisălbatice a dat lovitura pe dealurile de la marginea Iașului. În județul Iași prind rădăcini tot mai multe culturi de nișă. Până acum, peste 80 de fermieri au investit în astfel de suprafețe, majoritatea mizând pe cătină, lavandă, căpșun sau alun. Virgil Sandu este unul dintre ei, probabil și printre cei mai cunoscuți în rândul amatorilor de produse naturale. După ce a înființat la Lețcani patru culturi de cătină, zmeur, aronia și mur, fermierul și-a deschis o fabrică și produce siropuri, dulcețuri, dar și alte produse 100% naturale, fără conservanți. (Ziarul de Iasi)
Undă verde pentru investițiile Shikun la Iași, una dintre cele mai mari firme din Israel. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a publicat acordul de mediu în cazul a două investiții majore demarate de grupul Shikun & Binui în județul Iași, ambele pe raza comunei Deleni: două parcuri care vor genera energie verde, cu o putere instalată totală de 100 MW. (apix.ro)
În acest an, Primăria Municipiului Iaşi va aloca de la bugetul local suma de 18.700.000 lei pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general înaintate de către societatea civilă (asociaţii, fundaţii şi organizaţii non-guvernamentale). Proiecte care se înscriu în liniile generale de acțiune a domeniului social-sănătate-educație-mediu, specificate în Regulamentul aprobat prin HCL 92/27.03.2024: 1.000.000 lei. „Pentru aceste categorii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanțării pe fiecare domeniu în parte”, precizează reprezentanţii municipalităţii şi 6. (radiohit.ro)
Awin Global angajează specialiști pentru noul birou din ansamblul mixed-use Palas Iași. Awin Global, o companie specializată în furnizarea unei platforme tehnologice globale de marketing, își extinde biroul din ansamblul mixed-use Palas Iași și recrutează pentru mai multe posturi. Awin este prezent la Iași din anul 2023, fiind localizat în clădirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3), parte din Palas. Planurile de dezvoltare pentru această locație vizează angajarea de personal și extinderea echipei, respectiv crearea unui mediu care să reflecte valorile și cultura Awin, a unui loc incluziv, unde oamenii pot fi autentici și își pot atinge potențialul maxim. Compania caută specialiști în domenii variate, precum IT, marketing, finanțe și resurse umane.
Antreprenoriatul alimentației ecologice și convenționale, temă de workshop la USV Iași. Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va organiza mâine, 10 aprilie 2024, workshop-ul „Rolul administrativ în antreprenoriatul alimentației ecologice și convenționale”. Proiectat a fi un eveniment foarte atractiv și relevant, workshop-ul este destinat în principal studenților de la inginerie alimentară, iar scopul principal este acela de a introduce tinerii în lumea antreprenoriatului alimentar, fie el convențional sau ecologic.
Filmul zilei: Challengers. Acest film a fost amânat de anul trecut. Este cea mai recentă producție a lui Luca Guadagnino și este o dramă de tenis care implică un triunghi amoros. Una dintre actrițele principale va fi chiar Zendaya, care a pozat recent la premiera Dune II.

