In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 4.9764 Lei
Dolar american – 4.6195 Lei
Lira sterlină – 5.8296 Lei
Francul elveţian – 5.2893 Lei
STIRI SCURTE
Creşterea economică de 2,1% din 2023 a fost adusă în proporţie de aproape 50% de construcții, care au ajuns să însemne 8% din economie, faţă de 6%, cât era aportul sectorului de construcţii la PIB în 2018. Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că IT-ul şi comunicaţiile au mai avut un aport important la creşterea economică, de 0,4 puncte procentuale din avansul de 2,% al PIB. (zf.ro)
Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa (locul 80 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-3, în primul tur la Miami Open. Aceasta a fost prima partidă jucată de româncă după ce a fost depistată pozitiv şi suspendată.
România a început să construiască cea mai mare bază militară europeană a NATO, în contextul în care Alianţa Nord-Atlantică vrea să-şi consolideze capacităţile în regiunea Mării Negre şi să monitorizeze activitatea Rusiei în această regiune. Acest proiect – estimat la $2,7 miliarde – vizează o extindere a celei de-a 57-a baze aeriene a armatei române, Mihail Kogâlniceanu, situată în apropiere de oraşul port Contanţa. (News.ro)
Aproape trei sferturi dintre români preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă sunt mai scumpe, iar 62,7% sunt de părere că produsele agricole româneşti sunt mai rare în marile reţele comerciale pentru că acestea preferă produsele din străinătate, conform unui isondaj realizat de INSCOP. (News.ro)
Un consorțiu vrea să investească 400 de milioane de euro în primul aeroport privat din România, la 60 de kilometri de București. Liderul de proiect este o companie unde acționar este și „băiatul deștept” al sistemelor de securitate. Consiliul Județean Ialomița a semnat un acord de concesiune cu un consorțiu format din companiile Avant Airports SRL din Târgu Mureș (lider de asociere) și Societatea Automagistral-Pivden SRL (Ucraina), pentru a construi primul aeroport privat din România pe aerodromul Alexeni, la 66 de kilometri de București. (economedia.ro)
Italienii vor să fie primii pe Autostrada Moldovei. Au adus peste 640 de muncitori pentru a termina primii lucrarea. Compania italiană Impresa Pizzarotti, care lucrează pe lotul 1 Dumbrava-Mizil din tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii 7 către Moldova, a adus pe șantier 645 muncitori și 265 utilaje și echipamente de construcții, iar dacă ritmul rămâne unul susținut, acest prim lot al Autostrăzii Moldovei reprezintă un obiectiv pentru darea în trafic anul acesta, anunță autoritățile. (profit.ro)
Aderarea Bulgariei la zona euro până în 2025 este un obiectiv realist. Jean-Francois Dauphin, şeful misiunii FMI în Bulgaria, şi-a exprimat încrederea că aderarea ţării la zona euro până în 2025 este un obiectiv realist, transmite Novinite, potrivit Agerpres. (financialintelligence.ro)
Drum Expres Oradea – A3: Luna aceasta se deschide circulația pe DEx16. Circulația pe drumul expres Oradea – A3 (DEx16) se deschide luna aceasta, martie 2024, a anunțat luni Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cei aproape 19 kilometri de șosea de mare viteză au fost construiți de Strabag. (economica.net)
STIRI DIN IASI
Zeci de nereguli la OMV-Petrom descoperite de comisarii CJPC Iași. O benzinărie a fost închisă. Amenzi de zeci de mii de lei, avertismente, produse retrase de la comercializare și o stație OMV Petrom închisă temporar la Iași, în urma controalelor de la Protecția Consumatorilor. Printre neregulile constatate se numără și etichetarea neconformă, gramajul înșelător, prețurile afișate incorect, dar și vitrine frigorifice cu urme de mucegai și praf. (Ziarul de Iasi)
A fost semnat contractul pentru reabilitarea unei amenajări de irigații din județul Iași: lucrări în valoare de 57 milioane lei. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a semnat contractul pentru reabilitarea amenajării de irigații din Sculeni – Țuțora – Gorban, o lucrare care va costa peste 57 milioane de lei și care va deservi peste 21.000 hectare de pe raza a 12 comune ieșene. (apix.ro)
VIDEO Stadiul lucrărilor la noua capacitate de la Antibiotice: 30% din construcție e realizată, cum va arăta în final clădirea. Antibiotice derulează o investiție de 85 milioane lei pentru dezvoltarea unei noi capacități de producție, ambalare și depozitare sterile. Potrivit oficialilor companiei, unitatea va avea echipamente de ultima generație pentru produsele farmaceutice. (apix.ro)
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași: investitorul este pe cale de a primi autorizația. Continental Hotels SA a început demersurile pentru obținerea autorizației de construire în vederea ridicării hotelului din Păcurari, de la fosta berărie. Potrivit unui certificat de urbanism recent emis de autoritățile locale, unitatea de cazare va fi de 4 stele. (apix.ro)
Filmul zilei: Biografic. Despre viața scriitoarei Flannery O’Connor. În curând, la cinema.