rent a car iasi iasi
Diverse

Traditii de Paste in Romania si Europa

Pastele sau Invierea Domnului, este una dintre cele mai importante sarbatori din calendarul crestin, dar si ziua cea mai importanta la care intreaga familie se reuneste pentru a se bucura de o masa copioasa, a-si face planuri noi si a se bucura de cadourile de Paste primite.

In ceea ce priveste traditia de aceasta sarbatoare, de-a lungul anilor s-au strans atatea obiceiuri, incat ne este greu sa le respectam pe toate. Daca in trecut oul era un simbol pagan ce marca intrarea in Noul An, in crestinism, oul vopsit aminteste de sacrificiul lui Iisus Hristos pentru omenire.

Dincolo de traditia sarbatorii, imprumutata din Occident apare si daruirea de cadouri. Spre exemplu, in aceasta perioada, la mare cautare sunt cosuri corporate de Paste, dar si cadouri pentru copiii de Paste, mai ales ca este o sarbatoare de la care au invatat ca, daca sunt cuminti, Iepurasul ii va recompensa.

Cele mai importante simboluri de Paste:

  • Ouale rosii sau incondeiate – nelipsite de pe masa de Paste, incondeierea oualelor poate fi o buna activitate pentru cei mici, mai ales daca optezi pentru cadouri copii de Paste de tipul “do it yourself”. Asa ai ocazia sa le colorezi in nuante variate, de la verde, galben sau albastru.
  • Lumina din Noaptea de Inviere – credinciosii sunt incurajati sa mearga la biserica sa ia lumina, pe care sa o lase sa arda toata ziua de Paste, iar restul de lumanare sa fie aprinsa atunci cand familia trece prin momente mai dificile.
  • Mielul – este simbolul Pastelui, iar familiile se grabesc sa il prepare sub diferite forme: friptura sau drob, cei mici si cei mari se bucura de carnea gustoasa.
  • Pasca – este obtinuta din aluat, branza si stafide.

Traditii si obiceiuri de Paste in Romania

Lumanarea de la Inviere trebuie pastrata in casa si aprinsa ori de cate ori intampini greutati. Se spune ca un cocos sfintit de Paste este o sursa de belsug, sanatate si dragoste, motiv pentru care oamenii il aduc la slujba de Inviere, ca sa aiba noroc tot anul.

In ceea ce priveste imbracamintea, se spune ca in Duminica Pastelui oamenii trebuie sa imbrace haine noi, ca semn de puritate al sufletului si trupului, dar poate reprezenta si venirea primaverii. In aceasta dimineata este bine sa te speli cu apa rece, in care este pus un ou rosu si un banut de argint, ca sa fii rosu in obraji, tare ca argintul si sa ai un an plin de belsug.

In Bucovina si Banat, oamenii se saruta reciproc, imediat dupa Inviere, se strang in brate, iar fetele nemaritate merg in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa, ca sa se marite in anul urmator.

In Bucovina, in noaptea de Inviere se lasa luminile aprinse in casa si in curte, iar aici se spune ca nu e bine sa mananci oua rosii. In Moldova, spre exemplu, credinciosii marcheaza momentul cu impuscaturi sau pocnitori, menite sa alunge spiritele rele. Potrivit traditiei, baietii care au sentimente pentru fetele nemaritate trebuie sa mearga la casele lor si sa le ofere un ou rosu.

In Oltenia, in dimineata de Paste credinciosii nu au voie sa intre in casa pana nu se culege din gradina iarba verde si se pune pe scarile casei. Aici, masa de Paste trebuie sa fie incarcata cu bucate traditionale, precum oua rosii, ciorba de bureti (miel).

Obiceiuri de Paste in Europa

Atat in Romania, cat si in Bulgaria, ciocnitul oualelor se transforma intr-o competitie intre meseni, iar cojile sunt folosite pentrufertilizarea holdelor, viilor si livezilor, se pastreaza pentru vraji sau descantece sau se pun in hrana animalelor.

In Rusia, sambata seara usa bisericii sta inchisa pana la miezul noptii, cand preotul o deschide si iese spunand “Hristos a inviat! Hristos a inviat! Hristos a inviat!”. Dupa orele de anticipare tacuta, credinciosii raspund “Adevarat a inviat!” Un alt ritual interesant este vopsirea oualor in rosu. Oamenii sparg ouale folosind cuie, iar familiile rusesti coc prajituri traditionale “kulich” si fac pascha, pe care o aduc la biserica, unde preotul o binecuvanteaza.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top