Evenimente

Un Compozitor la Carnaval: Un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei de-a șasea ediții: vom avea parte de o aventură clasică contemporană devotată exploratorilor dornici să iasă din zona de confort și să pătrundă în lumea muzicii clasice într-o abordare inedită și autentică.

Spectacolul „Un Compozitor la Carnaval”, parte din programul Classix Festival 2025, va avea loc pe 1 martie 2025, începând cu orele 11:00, în Sala Unirii (Cinema Victoria) din Iași. Biletele au fost puse în vânzare online, pe website-ul festivalului – iar elevii și studenții beneficiază de un discount de 50%.

În rolul compozitorului Camille Saint-Saëns, Bob Rădulescu invită publicul la un tur al atelierului creativ în care s-a născut celebrul său Carnaval. Scurtele portrete muzicale ale animalelor sunt pline de poante umoristice de tot felul, în spatele cărora se ascunde și o doză de satiră. Oare ce animal este cel mai elegant dansator de vals? Fosilele, invitate și ele la carnaval, sunt oare schelete de dinozauri, sau poate cu totul altfel de fosile? Ieșit din pielea compozitorului, Bob comediantul vremurilor de astăzi, dovedește cu bravură că umorul de acum mai bine de un secol este mai viu decât oricând.

Artiștii invitați pe scena concertului sunt: Bob Rădulescu – actor, Dalma Toadere – dirijor,  ansamblul Classix Collective (viori, viole, violoncele, contrabasuri, piane) și Sabin Penea – concertmaestru invitat.

„Când muzica clasică întâlnește cuvântul, când dirijorul predă din când în când bagheta actorului și acordurile sonore ale orchestrei fac loc glumelor și râsului din public, atunci știi că ai nimerit la cel mai nou concept de stand-up muzical, iar „Un compozitor la Carnaval” este exponentul acestui manifest al artiștilor de a ține pasul cu publicul în vremurile noastre.”, menționează Bob Rădulescu.

Programul concertului este alcătuit din lucrările: Camille Saint-Saëns: Carnavalul Animalelor și Dans Macabru, Hector Berlioz – Dansul Silfilor din „Damnațiunea lui Faust”, op. 24, Jacques Offenbach – „Galop Infernal” (Can-Can) din „Orfeu în Infern” și Hortense de Beauharnais – Partant pour la Syrie.

Dalma Toadere, dirijorul concertului, menționează: Un compozitor la carnaval ne plimbă între cămăruța lui Saint-Saens unde acesta a compus o lucrare umoristică pentru una din seratele prietenului său și prezentul în care experimentăm umorul într-o formă contemporană: momente de stand-up. Când s-a născut conceptul nu eram sigură cum va arăta în final sau dacă va fi ceva care va fi primit cu aplauze. Concertul a fost prezentat cu succes în multiple orașe iar acum mergem cu el la Classix!”

Cele 9 concerte care alcătuiesc programul Classix Festival 2025 sunt:

Abonamentele și biletele pentru concerte sunt disponibile spre achiziție pe site-ul oficial al festivalului. Pentru a încuraja participarea tinerilor, studenții și elevii beneficiază de o reducere de 50%. De asemenea, cei care plătesc cu un card BRD pot beneficia de un discount de 15%, ce se aplică automat la selectarea „BRD” ca modalitate de plată pe platformă. În spiritul accesibilității, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit prin completarea formularului disponibil online pe site-ul festivalului, la secțiunea FAQ.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top