tractoare iasi
Stiri

Vineri se reiau unele zboruri pe Aeroportul Iaşi. Blue Air mai așteaptă o lună

Conform Ziarului de Iasi, primele curse pleacă spre Londra şi Paris, dar tabloul de zbor se va completa la loc abia peste o lună.

Este un pic ciudat articolul pentru ca cel putin in cazul zborului catre Milano, acesta este anulat pana pe 3 iunie 2020. Exista posibilitatea ca vanzarile de bilete sa fie disponibile, dar sansele de zborului sunt extrem de mici.

Comisia Europeana vrea sa reia zborurile in Europa din 15 iunie, asa ca articolul celor de la Ziarul de Iasi este un pic cam exagerat sau poate au uitat ca suntem in luna Mai si nu in Iunie.

De exemplu, operatorul aerian irlandez Ryanair, cel mai mare din Europa după numărul de pasageri și al patrulea jucător pe piața românească, va relua de la 1 iulie parțial, în limita a 40%, programul normal de zbor și va opera zilnic aproape 1.000 de curse, urmând însă să impună obligativitatea măștilor de protecție la bordul aeronavelor.

Asa ca reluarea zborurilor din Iasi de la 15 Mai este un zvon fara nimic palpabil.

Mai jos gasiti textul celor de la Ziarul de Iasi:

Odată cu înlocuirea, în noaptea de joi spre vineri, a stării de urgenţă cu starea de alertă, Aeroportul Iaşi începe din nou să prindă viaţă. Primele curse reluate chiar de vineri vor fi spre Londra şi Paris.

La sfârşitul lunii trecute, directorul Aeroportului îi sfătuia pe pasageri să se asigure mai întâi că orice zbor are aeroportul de destinaţie deschis. Ieri, Cătălin Bulgariu ne-a explicat că, în timp ce reglementările pentru cei sosiţi sunt clare, pentru pasagerii care se îmbarcă nu există niciun fel de restricţii. „Dacă cineva are peste 37,5 grade pot să-l întorc? Nu am nicio obligaţie legală“, ne-a spus el, subliniind că prevederile legale care descriu starea de alertă trebuie să conţină referiri şi la cei care pleacă de pe aeroporturi.

Sâmbătă, 16 mai, ar urma să decoleze primele curse spre Dortmund, respectiv Liverpool, iar duminică, spre Eindhoven. Cursele spre Bucureşti ale TAROM se reiau de luni, 18 mai, odată cu trei destinaţii italiene (Roma, Milano şi Bologna) din lista zborurilor Wizz Air. Se pot face deja rezervări pentru aceste destinaţii.

Catania, Veneţia, alături de Bruxelles, Tel Aviv şi Larnaca vor reveni în prima săptămână a lunii iunie pe panoul de zbor al aerogării ieşene. Tot în iunie se va relua cursa Iaşi-Viena, iar de la mijlocul aceleiaşi luni va reintra în grafic şi compania Blue Air. Potrivit anunţului afişat pe pagina proprie de internet, zborurile Blue Air rămân suspendate până pe 15 iunie.

Încă nu este clar cum vor fi aşezaţi pasagerii în aeronave, în aşa fel încât să se respecte distanţarea socială sau separarea de ceilalţi călători. Pe de altă parte, „trebuie să existe o coordonare între ministere, în aşa fel încât să nu fie probleme cu locurile de carantină pe măsură ce traficul creşte“, a adăugat directorul Aeroportului Iaşi.

Potrivit celei mai noi liste cu ţările din zona roşie, va­labilă de la data 3 aprilie, intră obligatoriu în carantină pentru 14 zile toţi cei care vin din Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Statele Unite şi Turcia. Este posibil ca şi cei care vin din România să trebuiască să urmeze acest regim de izolare în ţările unde călătoresc.

Cert este că Aeroportul Iaşi începe să se aglomereze şi, dacă până acum cei sosiţi treceau prin filtrele din Terminalul T1, în zilele următoare va fi redeschis şi Terminalul T3. Acest lucru înseamnă ceea ce înseamnă un volum de muncă şi de substanţe dezinfectante mai mare şi, implicit, costuri mai mari pentru administra­ţia aerogării.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top