Stiri

Proteste privind Rosia Montana la aceasta ora in Iasi dar si in intreaga lume

La aceasta ora se protesteaza la Iasi in Piata Unirii impotriva Rosiei Montane, peste 800 de persoane s-au adunat in centrul istoric al orasului pentru a sustine aceasta cauza. Acestia s-au adunat pentru a protesta impotriva legii prin care s-ar da unda verdii exploatarii miniere cu cianura de la Rosia Montana. Astfel de proteste se inregistreaza in toata Romania dar si in alte mari orase ale lumii precum Londra, Ne York, Viena, Berlin, Amsterdam, Stuttgart, Toronto, Atena, Chisinau, Budapesta.

Oamenii au înţeles suficient cât să nu mai creadă orbeşte vorbele unor oameni de afaceri. Membrii Alburnus Maior, nucleul opoziţiei, refuză să intre în jocul acestora, şi au solicitat să fie invitaţi la dezbateri cu reprezentanţii politici, însă nici unul nu are curaj să le spună în faţă ca un proiect atât de dezastruos este necesar României. Nimeni nu ar putea spune asta în faţa lor, a ţării, fără să se teamă de momentul adevărului.

Dacă proiectul de exploatare minieră este atât de bun, de ce este nevoie de o lege specială pentru a îl excepta de la legile ţării?

Cei care au fost convinşi că vor primi locuri de muncă sunt totuşi dispuşi să sacrifice natura pentru generaţii, să permită distrugerea unui patrimoniu ce nu le aparţine doar lor?

Dincolo de orice, lacul de steril care va fi construit si care va depăşi dimensiunea lacului Vidraru, nu va putea fi niciodată izolat perfect, astfel încât să nu se infiltreze în sol, în pânza freatică pentru zeci de ani. Locurile de muncă sunt praf în ochi iar o ţară întreagă, ţărani care vor doar ca munca să nu se facă cu preţul distrugerii naturii, tineri indignaţi, sunt trecuţi cu vederea în interesul unei companii.

În lupta pentru Roşia Montană e lupta unei generaţii şi o prapastie ce se adânceşte între societatea românească şi o clasă politica izolată.

Oraşele în care vor avea loc proteste sunt:
Bcurești – 8 septembrie: marșuri de protest din mai multe puncte ale capitalei, începând cu orele 15:00, culminând cu un marș general cu pornire din Piața Universității (la Statui) de la ora 19:00.
București – 8 septembrie: Protestul Halatelor Albe – eveniment organizat de studenții mediciniști, începând cu 17:00 în Piața Universității.
Alba Iulia – 8 septembrie, în fața Cinematografului Dacia, ora 17.00.
Cluj – 8 septembrie, Piața Unirii, ora 17:00.
Timișoara – 8 septembrie: Piața Operei, 17:00.
Iași – 8 septembrie: Piața Unirii, 17:00.
Bistrița – 8 septembrie: Piața Centrală (Parcul Bisericii Evanghelice, vis-a-vis de Primărie), 17:00.
Craiova – 8 septembrie: Piața Mihai Viteazu, 17:00.
Turda – 8 septembrie: Parcul de la Muzeu (Primărie), 18:00.
Suceava – 8 septembrie: in fața Prefecturii, 17:00.
Sfântu Gheorghe – 8 septembrie: Parcul Elisabeta (Obelisc), 17:00.
Gura Portiței – 8 septembrie,18:00.
Baia Mare – 8 septembrie, Statuia Ostasului Roman, 17:00.
Brașov – 8 septembrie, Prefectură, 17:00.
Satu Mare – 8 septembrie, marș de protest cu plecare din fata magazinului Somesul pe traseul: Pietonala Corneliu Coposu- Parc Centrul Vechi- P-ta 25 Octombrie, 17:00.
Sibiu: 8 septembrie, Piața Mare, 17:00.
Ploiesti – 8 septembrie, Piata I.L. Caragiale, in fata Palatului Adminstativ, protestul are loc zilnic incepand cu orele 18.00.
Oradea – 8 septembrie, în faţa Prefecturii în Parcul Traian la ora 17.
Bacau – 8 septembrie, in fata Prefecturii, 17.00.
Arad – 8 septembrie, in fata Primariei, 17.00.
Lugoj – 8 septembrie, Casa de Cultura, 18.00.
Piatra-Neamt – 8 septembrie, Teatrul National, 17.00.
Barlad – 8 septembrie – Primarie orele 17.00.

Dar si in alte tari, in orase precum:

Budapesta – 8 septembrie: Ambasada României la Budapesta, 17:00.
Strassbourg – 8 septembrie: în fața clădirii Consiliului Europei, 17:00.
Marseille – 8 septembrie: Plage du Prophète, 17:00.
Lisabona – 8 septembrie: Ambasada României la Lisabona, 17:00.
Londra – 8 septembrie: High Street Kensington (the junction of Kensington Court with Kensington High Street), 13:00.
Munster – 8 septembrie: Primăria veche din Munster, Piața Principală, în fata Salii Păcii, 17:00.
New York – 8 septembrie: Consulatul General al României La New York, 10:00.
Viena – 6 septembrie:mars de protest din Karlsplatz către Ambasa României la Viena, 16:00.
Singapore – 8 septembrie: Gradina Botanica, la Scena, 17:00.
Berlin – 8 septembrie, Ambasada Romaniei, Dorotheenstr. 62-66, Berlin, 17.00.
Casablanca – 8 septembrie, în faţa consulatului onorific al României la Casablanca, Adresa: 100, Rue des Oudayas, Casablanca, Maroc în 8 Septembrie, 18:00.
Sønderborg/ Danemarca – 9 septembrie, în fața Primăriei din Sønderborg, ora 17.00.
Praga – 8 septembrie, în fața Ambasadei României în Praga, ora 17.
Amsterdam – 8 septembrie, în Piața Dam.
Stuttgart – 8 septembrie, ora 11.00, în Karlsplatz, Stuttgart-Mitte. De acolo, în jurul orei 12.00 se vor deplasa spre Consulatul Onorific Român la Stuttgart, unde vor rămâne până la ora 14.00.
Brno – 8 septembrie, Namesti Svobody, 17:00.
Montreal – 7 septembrie, Consulatului General al Romaniei la Montreal, 1010, rue Sherbrooke Ouest, 13:00.
Toronto – 8 septembrie, in fata Consultaului Romaniei, 555 Richmond W, 17:00.
Copenhaga – 8 septembrie, in fata Ambasadei Romaniei, 17:00.
Munchen – 8 septembrie, Richard-Strauss-Strasse 149, 16:00.
Salonic – 7 septembrie, Agias Sofias Square, 546 23 Thessaloníki.
Atena – 8 septembrie, Asociatia Femeilor Romane din Grecia, Plateiaatiki 41, Aristomenous, 17:00.
Chișinău – 8 septembrie, Ambasada Romaniei din Chisinau, 13:00.
Madrid – 8 septembrie, In fata Ambasadei Romaniei din Madrid, Avenida de Alfonso XIII nr. 157, 16:00.
Bloomington, SUA, 6 septembrie, 18:00.
Bratislava 8 septembrie, Ambasada Romaniei la Bratislava, strada Ticha 45/A, 81102, 16.00.
Bonn: 8 septrmbrie, Consulatul Romaniei din Bonn, Legionsweg 14, 17.00.
Helsinki – 8 septembrie, in fata Ambasadei Romaniei, Stenbäckinkatu 24, 17:00.

Sursa Foto: Ionut Calugaru, Liviu Constantin.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top