Stiri

Amazon deschide trei noi birouri în România şi creează 500 de locuri de muncă

Compania Amazon va deschide trei noi birouri în România, la Timişoara şi Iaşi, iar până la finalul anului intenţionează să creeze 500 de noi locuri de muncă.

Potrivit unui comunicat remis marţi, echipa Amazon din România a ajuns să numere peste 2.500 de angajaţi.

„Compania se pregăteşte să adauge până la finalul anului încă 500 de roluri permanente disponibile în birourile sale din ţară şi intenţionează să deschidă un nou birou în Timişoara şi altele două în Iaşi.

Biroul din Timişoara, planificat să se deschidă în trimestrul al doilea al anului (T2/2021), se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include şi dispozitivele de securitate Ring, şi va fi locul unde se vor dezvolta şi lansa produse şi servicii inovatoare.

Biroul nou din Iaşi se va deschide spre finalul anului în campusul actual şi va fi primul care va găzdui departamentul Retail Business Support – cel care se asigură că produsele Amazon şi disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienţi şi, în acelaşi timp, sprijină partenerii de vânzări şi echipele dedicate categoriilor de produse. În 2023, Amazon se va muta în Palas Campus din Iaşi, unde întreaga echipă locală va fi consolidată”, se precizează în comunicat.

Recrutarea pentru Bucureşti şi Iaşi este în derulare, iar cei interesaţi sunt invitaţi să acceseze pagina romania.amazon.com.

Toţi candidaţii selectaţi vor primi pachete salariale atractive şi beneficii extinse, inclusiv asigurare de sănătate privată şi asigurare de viaţă, precizează compania.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top