Stiri

Esteticul contează pentru o femeie

Ca și proces de înfrumusețare și redare a luminozității feței, oferta lifting facial este una dintre cele mai solicitate proceduri realizate de către medicii acreditați în domeniu. La fel de bine, putem aduce în discuție și botoxul, și acesta la mare căutare.

Ce este liftingul facial? Cum este definit acesta? Liftingul facial nu este altceva decât o intervenție chirurgicală cosmetică, efectuată cu scopul de a reda tinerețea feței și de a reduce atât ridurile evidente și pronunțate, cât și rudurile fine ale feței.

În esență, așadar, liftingul facial este un subtitut al corectării pielii lăsate și nu numai, a cutelor de lângă pomeți, a pungilor de sub ochi, a gușei sau a bărbiei duble și a multor altor imperfecțiuni la care nu doar femeile sunt atente, ci și cei din jurul acestora.

Reîntinerirea facială se poate realiza cel mai ușor, după cum poate ai și dedus asta deja, prin prisma liftingului facial.

Aspectul lăsat al obrajilor, adâncirea pliului pielii din partea nasului până la colțul gurii, excesul de piele de la nivelul maxilarului inferior, pielea lăsată de la nivelul gâtului, dar și grăsmea prezentă, precum și grăsimea de pe față care poate schimba asteticul acesteia sunt doar câteva probleme care pot fi corectate prin prisma liftingului facial.

Liftingul facial, însă, nu este singura intervenție chirurgicală la care se apelează pentru un plus de valoare. Chiar și botoxul, cunoscutul botox, este o variantă de a scoate în evidență anumite trăsături sau de a accentua ceea ce inițial a existat într-o proporție mult prea mică.

Astfel, botoxul are rolul de a înfrumuseța și este considerat, la momentul actual, una dintre cele mai eficiente și cele mai rapide metode de înfrumusețare.

Este o variantă pentru care poți opta chiar și atunci când vine vorba despre ascunderea unor imperfecțiuni, precum ridurile care apar din cauza vârstei, botoxul în sine fiind considerat de către foarte multe persoane drept un must have.

Botoxul conține toxine butulinice A și B, care sunt folosite și în cazul unor tratamente pentru afecțiuni precum strabismul, spasmele faciale, distonii, tremurul, ticurile, blefarospasmul, atenuarea temporară a ridurilor, hipersalivația, durerile de cap sau chiar transpirația excesisivă.

Bineînțeles, toate acestea se realizează sub supravegherea medicului sau specialistului estetician la care ai apelat pentru a-ți realiza injecțiile cu botox. Ai liberul arbistru de a alege ceea ce crezi că este mai bine pentru tine, astfel în cât, mereu, să ai încredere în tine și în frumusețea și esteticul tău!

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top