Evenimente

Expoziția „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii” va mai putea fi vizitată la Iași până pe 31 Iulie

Expoziția „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii” va mai putea fi vizitată la Iași până pe 31 Iulie la Muzeul Etnografic al Moldovei (din cadrul Palatului Culturii).

În cadrul expoziției interactive „Invențiile unui geniu al Renașterii”, vizitatorii vor putea admira invenții tehnice (44 de mașinării extraordinare precum automobilul, bicicleta, planorul, parașuta), dar și arta, tablouri și fresce – reproduceri, aparținând geniului renascentist, Leonardo da Vinci.

Organizată sub patronajul Ambasadei Italiei în România, a Institutului Italian de Cultură și cu sprijinul Muzeului Leonardo da Vinci, expoziția internațională „Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu al Renașterii” continuă circuitul internațional care a inclus 80 de orașe din Europa, Asia, continentul nord-american, sud-american și Australia, stabilind un record de vizitare pentru o expoziție culturală (peste 20 milioane de vizitatori), înscriindu-se în galeria marilor evenimente culturale ale lumii. În anul 2022, expoziția s-a aflat timp de șase luni la Castelul Cantacuzino din Bușteni, unde a fost vizitată de 48.590 de persoane, număr record pentru o prezentare a expoziției internaționale în țara noastră, din 2018 până în prezent.

Prezent în aceste zile la Iași, Ambasadorul Italiei în România a vizitat expoziția „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii” la Palatul Culturii, transmințându-ne un mesaj călduros:

[mesaj de salut din partea E.S. Domnul Alfredo DURANTE MANGONI, Ambasadorul Italiei în România]

 „Doresc să îi felicit pe organizatorii expoziției „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu renascentist” pentru popasul la Iași și să mulțumesc Palatului Culturii pentru interesul manifestat față de acest proiect.

Leonardo da Vinci a fost cu adevărat un geniu al Renaşterii. Este o figură care întruchipează perfecţiunea culturii italiene: spirit inventiv și inovație tehnologică; studiul soluțiilor la probleme complexe; căutarea armoniei și frumuseții.

Leonardo reprezintă trecutul și viitorul Italiei: o țară care se exprimă în termeni de tradiție și inovație, funcționalitate și estetică, trăsături distinctive ale „Made in Italy” care se reflectă în economie, cultură și stilurile noastre de viață. „Omul Vitruvian” a fost ales drept logo al „Zilei Made in Italy”, pe care instituțiile italiene au sărbătorit-o pe 15 aprilie a.c., aniversarea nașterii lui da Vinci.

Mașinile lui Leonardo sunt un mostră a vocaţiei sale de vizionar și a talentului său ingineresc. Mergând printre modelele expuse, nu se poate să nu ai un sentiment de uimire față de contribuția incredibilă pe care un singur individ a adus-o celor mai diferite sectoare ale activității umane. Vizionare plăcută!”

Expoziția este coordonată de Event by Ioana Gamen în colaborare cu Original Media, având ca parteneri principali: Complexul Muzeal Național “Moldova” din Iași , Primăria Iași, Facultatea de Istorie din Iași, Inspectoratul Școlar Județean.

 

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top