Revelion 2019 Iasi
Diverse

Si adultii se distreaza

Lucrez intr-o corporatie. In ultimii 4 ani de zile, programul zilnic a fost cam acelasi. Munca incepea la ora noua si, teoretic, la ora 6 ar fi trebuit sa plecam acasa. Practic insa, lucrurile stateau altfel. Orele suplimentare erau la ordinea zilei. S-a intamplat adesea, sa ajung si la ora 9-10 seara acasa. Desi salariul nu este cel mai rau, stresul era destul de mare. Imi doream sa ma destind dar nu prea aveam cum, tinand cont ca in timpul saptamanii ajungeam atat de tarziu si in weekend nu stiam ce sa facm mai intai. Asa ca, pentru mine nu mai aveam deloc timp. Sotul ma sfatuia, adesea, sa demisionez si sa imi caut un job ma simplu, cu un program mai normal, chiar daca era mai prost platit. Dar eu, cu incapatanare, refuzam sa plec. Parca stiam eu, in sinea mea, ca lucrurile se vor schimba cat de curand.

Si, se pare, ca am avut dreptate. Nu a trecut mult timp si managementul s-a schimbat. De data aceasta a venit un manager strain, de la firma mama. Fusesera oarecum nemultumiti de vechiul management pentru ca aflasera cat de mult ne munceau si ca nu respectau programul de 8 ore. La prima sedinta ni s-a promis ca totul va intra pe un fagas normal. Logic, nu am crezut. Insa, usor, ursor, am vazut ca managerul s-a tinut de cuvant. Incepusem sa ies deja la ora 6 seara si ma minunam ca vad lumina soarelui pe strada.
Atunci mi-am dat seama ca am nevoie si eu de timp pentru mine si ca sotul meu avea dreptate. In plus, din cauza programului incarcat, nu mai petrecusem timp impreuna, distrandu-ne asa cum o faceam alta data. M-am gandit sa ii fac o surpriza. Auzisem de la niste colegi ca ei merg la Univrse. Initial am crezut ca este vorba de un bar sau un club. Apoi am aflat ca este, de fapt, o sala imensa unde poti sa experimentezi realitate virtuala Bucuresti. Se pare ca este unul dintre cele mai tari locuri distractie Bucuresti, pentru ca este cea mai mare sala de gen din tara si are aparatura de ultima generatie.
De exemplu, au ochelari de tip HTC Vive. Cu acestia te vei afla in mijlocul unui univers virtual si poti sa experimentezi senzatii extraordinare. Te vei simti precum Neo sau Morpheus. Univrse dispune si de singurele platforme KatWalk din Romania, care iti permit sa te deplasezi in timp real. Cu ajutorul ochelarilor KatWalk spatiul este nelimitat. Poti sa experimentezi aceasta traire inedita a realitatii virtuale de unul singur sau in grup. Preturile sunt afisate pe site-ul univrse.ro. In plus, daca ai copii, poti sa ii organizezi ziua de nastere aici. Va fi ceva, cu adevarat, unic.
Eu am organizat o seara in doi la Univrse. Desi sotul meu se astepta la o banala iesire in oras, ca sa mancam ceva, atunci cand l-am inivtat, a fost mai mult decat incantat sa vada unde l-am dus. Pot sa spun ca de mult timp nu ne-am mai distrat ca in seara aceea. Cu ajutorul Univrse si a realitatii virtuale am simtit, mai bine ca oricand, realitatea vietii.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top