In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 4.9764 Lei 
Dolar american – 4.6195 Lei 
Lira sterlină – 5.8296 Lei 
Francul elveţian – 5.2893 Lei 
STIRI SCURTE
(P) DOR – uși de interior – Cel mai nou showroom de uși în Iași. Showroom DOR din Iași: Soluții de calitate pentru uși și parchet. Suntem entuziasmați să anunțăm deschiderea noului showroom DOR în Iași! Acest spațiu a fost conceput pentru a oferi clienților noștri acces la cele mai calitative și durabile soluții pentru uși și parchet, combinând funcționalitatea cu estetica pentru a transforma orice spațiu într-un cămin confortabil și primitor.
Coaliția PSD-PNL a decis, imediat după miezul nopții, să renunțe la candidatura doctorului Cîrstoiu și să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea – PSD și Sebastian Burduja – PNl, pentru a maximiza electoratele celor două partide, au declarat surse din Coaliție. (G4Media)
Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi va începe producția într-o nouă fabrică din România, după o investiție de 40 de milioane de euro. Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi va începe activitățile de producție într-o nouă fabrică din România, situată în Satu Mare, din vara acestui an, anunță autoritățile locale. Cu o investiție de 40 de milioane de euro, fabrica de la Satu Mare promite să devină cel mai mare producție de mașini de cafea al investitorului italian. (economedia.ro)
AFIR – Ce trebuie să faci ca să îți cumperi un tractor cu fonduri europene. Fermierii români au acum o oportunitate deosebită de a-și moderniza fermele și de a-și optimiza producția agricolă prin achiziționarea de tractoare și alte utilaje agricole cu ajutorul fondurilor europene. Aceste fonduri sunt disponibile prin linia de finanțare aferentă submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1. „Achiziții de utilaje agricole”, care urmează să fie lansată la începutul lunii mai. (agripedia.ro)
Gigantul mexican Bimbo, care a preluat Vel Pitar, cel mai mare producător local de pâine, cumpără acum și cea mai vândută pâine din România. Grupul mexican Bimbo, cea mai mare companie de panificație din lume, cu venituri anuale de peste 22 miliarde dolari, intrat pe piața locală în urmă cu un an, odată cu achiziția Vel Pitar, cel mai mare producător local de pâine, a cumpărat acum afacerea Trei Brutari (fosta Velrom), o companie cu peste 400 de angajați, în al cărei portofoliu este și cea mai vândută pâine la nivel național, brandul Boierească. (Profit.ro)
BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale. În acest moment, George SmartEU are 32 de programe de finanțare incluse, care sunt încadrate în două mari categorii: instrumente financiare (scheme de garantare) și granturi (naționale sau europene). Disponibilitatea programelor de finanțare se actualizează în timp real în aplicație, pentru a oferi acces antreprenorilor la cele mai noi și relevante informații despre accesarea fondurilor, pe baza criteriilor de eligibilitate.
Primarul oraşului Galaţi anunţă construirea unui stadion de 25-30.000 de locuri pentru Oţelul. Primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, începerea studiului de fezabilitatea în vederea construirii unui stadion de 25-30.000 de locuri, pe baza arenei Dunărea. (Adevarul.ro)
STIRI DIN IASI
Primăria Iași și CFR se judecă de 25 de ani pentru chiria unui restaurant McDonald’s / Judecător: Regimul juridic al terenului nu este clarificat, situaţia acestuia fiind una incertă”. De aproape 25 de ani, Primăria Iași și CFR-ul se luptă în instanțe pentru terenul de circa 2.000 de metri pătrați pe care, în 1997, a fost inaugurat primul Mc Donald’s din oraș. (g4media.ro)
Carrefour Express s-a inaugurat în Palas Campus. Carrefour Express s-a inaugurat, în Palas Campus, iar acum clienții se pot bucura de noul concept aflat în zona Sf. Andrei, pe strada Buznea. Locația este adaptată astfel încât să răspundă cerințelor locuitorilor din zonă, cât și angajaților care lucrează în clădire. Zona „Ready to eat” are preparate proaspete pentru mic-dejun, prânz sau cină (salate, produse gătite, mixuri, sandwich-uri), o zonă cu fructe și legume proaspete, produse de patiserie, cafea, dar și produse alimentare de bază și alte selecții necesare zi de zi.
Este sau nu Iașul un „Oraș care inspiră”? S-a dat startul: intră și votează-l ca Destinația Anului în România. Voteaza aici: https://destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza
Protestele zilnice din fața Primăriei: e sau nu „drum public” o stradă din Copou? Decizii oficiale ce se bat cap în cap. Zeci de muncitori sunt determinați să continue protestele pe termen nelimitat în fața Primăriei. Ieri, aceștia au ieșit pentru a treia oară în stradă. Unii spun că vor intra în greva foamei. (Ziarul de Iasi)
Proiectul Winkler din Bucium, cu 100 de vile și 10 blocuri, ajunge la votul final în Consiliul Local. Un proiect imobiliar major va fi discutat vineri, 26 aprilie, în plenul Consiliului Local (CL): construirea a 100 de vile și a 10 blocuri pe 10 hectare de teren în Vișan, Bucium, în apropierea Lacului Doi Peri. Proiectul este propus de moștenitori ai lui Alfred Winkler. (apix.ro)
A fost demarată procedura de selecție a trei administratori la parcul industrial Miroslava. Consiliul Local Miroslava a aprobat recent demararea procedurii de selecție a trei administratori la parcul industrial din localitate. Mandatul administratorilor va fi de 4 ani, respectiv perioada 2024 – 2028. Procedura va fi organizată cu sprijinul unui expert independent. Procedura a fost declanșată oficial la 21 martie și, conform legii, administratorii trebuie selectați în cel mult 150 de zile. Comisia de selecție și nominalizare a administratorilor cuprinde 2 membri desemnați de Primăria Miroslava (Anișoara Manea și Anca Luca), alături de expertul independent – firma Fox Management Consultants. (apix.ro)
Filmul zilei: “NASTY”, documentarul despre viaţa şi cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecţia celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu va putea fi urmărit în secţiunea Proiecţii Speciale. Festivalul de la Cannes va avea loc între 14 şi 25 mai.























