In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 5.0985 Lei 
Dolar american – 4.3417 Lei 
Lira sterlină – 5.8335 Lei 
Francul elveţian – 5.4743 Lei 
Gramul de aur – 601.0836 Lei 
STIRI DIN Iași
● Iașul celebrează 167 de ani de la Unirea Principatelor: Programul complet, vizita președintelui Nicușor Dan și restricțiile din Piața Unirii. Mâine, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, „Capitala Unirii” redevine centrul spiritual al României. Manifestările dedicate micii uniri vor aduce în Piața Unirii din Iași oficialități de rang înalt, mii de cetățeni, dar și o serie de măsuri speciale de securitate și restricții de trafic.
● Marcaje stradale, făcute în bătaie de joc de Citadin SA. Vopseaua se șterge în câteva săptămâni, iar Primăria Iași trebuie să plătească din nou pentru refacerea lor. Vopseaua folosită de muncitorii Citadin SA la marcajele rutiere este de cea mai slabă calitate, iar în multe locuri este abia vizibilă, după doar câteva săptămâni. La trecerile de pietoni, culoarea roșie este ștearsă aproape complet, iar la pistele de biciclete, vopseaua albastră se lipește de încălțămintea trecătorilor. Se pare că angajații de la Citadin SA diluează vopseaua industrială ca să reziste mai puțin, ca apoi să primească din nou lucrări de la Primăria Iași, pentru alți bani. (bzi.ro)
● Sens giratoriu pe șos. Nicolina, la ieșirea din Iași: a fost emisă autorizația. Lanțul de retail Kaufland a obținut autorizația necesară pentru începerea lucrărilor la sensul giratoriu de pe șos. Nicolina, la ieșirea din Iași. În zonă, retailerul va construi un supermarket. Kaufland va executa lucrările pe domeniu public în baza unui parteneriat cu Primăria Iași, iar cheltuielile vor fi suportate de retailer. (apix.ro)
STIRI DIN TARA & DIVERSE
● Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că scenariul unei uniri cu Republica Moldova ar fi în momentul în care o majoritate în Republica Moldova va dori asta, dar pentru moment, nu suntem acolo. Unirea cu România ar fi una dintre modalităţile care ar asigura Republica Moldova că va rămâne parte a lumii libere şi va trăi în pace, mai ales în actualul context regional şi internaţional, a explicat, joi, preşedinta Maia Sandu în prima sa conferinţă amplă de presă din acest an. (News.ro)
● Băncile străine care au avut în trecut, în special în anii de criză, prognoze pesimiste privind România au ajuns acum să privească pentru prima dată mai optimist decât guvernul evoluţia economiei în anul 2026. Astfel, prognozele bancherilor privind creşterea reală a PIB-ului României din acest an depăşesc chiar şi 2%, în timp ce autorităţile române dau ca posibil un avans al economiei de doar 1%. Mai exact, băncile au estimări privind creşterea PIB-ului României în 2026 cuprinse între 1,2 şi 2,1%. (ZF)
● Parcurile fotovoltaice au devenit a două sursă de energie electrică a României, în termeni de putere instalată, conform ultimelor date în timp real ale Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Puterea instalată a parcurilor voltaice a ajuns la 3.249 MW, fiind depășită doar de cea a hidrocentralelor. (Economica)
● Cea mai lungă pârtie de schi din România, în lungime de 8,2 kilometri, a fost deschisă în stațiunea Straja, turiștii având acum posibilitatea să schieze din vârful Straja, de la o altitudine de 1.868 metri, până la stația de plecare a telegondolei din Lupeni. (Profit.ro)
● Filmul „Sinners” a primit 16 nominalizări la premiile Oscar 2026, doborând recordul stabilit de „All About Eve”, „Titanic” şi „La La Land”, iar Ryan Coogler a primit pentru prima dată nominalizări pentru regie şi scenariu. Celelalte filme nominalizate la categoria Cel mai bun film sunt: “Bugonia”, “F1”, “Frankenstein”, “Hamnet”, “Marty Supreme”, “One Battle After Another”, “The Secret Agent”, “Sentimental Value” și “Train Dreams”. (News.ro)
● Filmul zilei: Star Wars: Maul – Shadow Lord | Official Teaser Trailer | Streaming April 6 on Disney+





















