Evenimente

Sâmbătă şi duminică se joacă finala Cupei Coca-Cola

Sala Rapid din Bucureşti găzduieşte în acest weekend finala Cupei Coca-Cola, cea mai mare competiţie de fotbal la nivel de liceu. Saşe echipe de fete şi şase de băieţi se vor lupta sâmbătă şi duminică pentru a deveni campioni în Cupa Coca-Cola. Intrarea la meciurile care se desfăşoară la Sala Rapid, din Calea Giuleşti, nr. 18, este liberă pentru toţi spectatorii.
Echipele de băieţi din Botoşani, Sibiu, Dolj, Bihor, Bucureşti şi Ilfov au ajuns în finala celei mai mari competiţii naţionale de fotbal la nivel de liceu şi joacă sâmbătă şi duminică pentru şansa de a merge într-un cantonament la baza sportivă de pregătire de la Mogoşoaia, unde se vor antrena la fel ca membrii lotului naţional de fotbal. Tot în acest weekend are loc şi finala pentru echipele de fete din Iaşi, Harghita, Sibiu, Baia Mare, Urziceni şi Ilfov. Pe langă cantonamentul de la Mogoşoaia, cele două echipe câştigătoare în Cupa Coca-Cola şi antrenorii lor vor câştiga şi câte o tabletă PC din partea sponsorului Vodafone.

Marea finală: duminică
Primele meciuri se joacă de-a lungul întregii zile de sâmbătă începând cu ora 08.30, iar duminică au loc cele două meciuri finale ale Cupei: de la ora 10:00 începe meciul decisiv între echipele de fete, iar la ora 13:15 cele două echipe finaliste de băieţi se vor lupta pentru a ajunge campioni în Cupa Coca-Cola. Tot duminică, spectatorii veniţi să îi încurajeze pe liceeni în drumul lor către victorie vor avea parte de o supriză în mijlocul zilei: un concert Skizzo Skillz & Keo, care începe la ora 12:00.

Festivitatea de premiere a celor două echipe câştigătoare, desemnate campioane naţionale la fotbal în sală în Cupa Coca-Cola, are loc la ora 15:30.

Cine sunt finaliştii Cupei Coca-Cola?
Echipele de băieţi:
Colegiul Economic Octav Onicescu Botoşani
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu
Liceul Tehnologic Auto Dolj
Colegiul Naţional Octavian Goga Marghita, Bihor
Colegiul Tehnic de Material Rulant Bucureşti
Liceul Tehnologic Doamna Chiajna Ilfov

Echipele de fete:
Colegiul Naţional Mihai Eminescu Iaşi
Colegiul Tehnic Banyai Janos Harghita
Colegiul Naţional Octavian Goga Sibiu
Colegiul Tehnic Anghel Saligny Baia Mare
Colegiul Naţional Grigore Moisil Urziceni
Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu Ilfov

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top