În luna aprilie 2013, în cadrul proiectului „Califică-te pentru viitor”, implementat de compania SC Development Training Consulting SRL în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Iași, va avea loc a doua sesiune de informare, consiliere și orientare profesională, în regim rezidențial.
52 de persoane angajate, cu domiciliul în regiunea de Nord-Est, vor beneficia gratuit de acest serviciu, care se va derula la pensiunea Casa Elena din Voroneț, județul Suceava. Sesiunea de consiliere în carieră va avea loc pe parcursul a două zile, în care participanții vor beneficia de:
• 2 sesiuni de consiliere de grup cu rol în descoperirea aptitudinilor și motivațiilor personale și profesionale;
• 1 testare psihoaptitudinală;
• consiliere pentru realizarea unui plan de carieră;
• 1 întâlnire pentru preluarea profilelor psihoaptitudinale și consiliere individuală, la întoarcerea în Iași.
Cele 52 de persoane participante vor beneficia și de o sesiune de informare și conștientizare cu privire la beneficiile formării profesionale continue a adulților, oportunitățile de calificare și sau recalificare sau certificare și egalitatea de șanse la locul de muncă.
Prima sesiune de informare, consiliere și orientare profesională în regim rezidențial a avut loc în iulie 2012, iar la aceasta au participat 48 de persoane din grupul țintă (angajați cu domiciliul în regiunea Nord-Est). Elena Stanciuc, una dintre participantele de la prima serie a menționat în testimonialul oferit spre completare fiecărui beneficiar: “Formarea profesională continuă mă ajută în dezvoltarea abilităților personale și profesionale, a aptitudinilor și a competențelor. De asemenea, mă ajută să mă perfecționez și să cunosc mai bine domeniile care mă interesează, dar și să descopăr domenii noi, pentru care am calitățile necesare, dar nu conștientizez.”
Obiectivul proiectul „Califică-te pentru viitor!” este de a crește gradul de calificare a persoanelor angajate pe piața muncii din regiunea Nord-Est și este realizat în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Iași, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Programele demarate în cadrul acestui proiect se adresează persoanelor angajate din Regiunea de Nord-Est, necalificate sau cu un nivel scăzut de calificare, dar cu studii gimnaziale finalizate.
Pentru mai multe detalii legate de proiectul „Califică-te pentru viitor!” vă rugăm să vizitați www.curscalificare.com sau să ne contactați la contact@curscalificare.com sau la telefon: 0232–271.124 Persoană de contact: Oana Filip – Responsabil comunicare și relații publice.
