Cel puțin o dată-n viață cu toții ne-am confruntat cu kilogramelor în plus și ne-am pus să rezolvăm această problemă prin diferite metode: diete, sfaturile de la prieteni sau găsite de pe internet etc. După mai multe încercări, Daniela s-a lăsat în grija echipei Lady Sport Club și le-a urmat recomandările care au ajutat-o să slăbească sănătos și să-și remodeleze corpul.
Totul a început cu înscrierea în programul ”Alege să slăbești sănătos” coordonat de către managerul și instructorul Rada Baltag și fashion blogger-ul Daniela Macsim. Ce a adus-o în acest program? Dorința de a face o schimbare sănătoasă.
Rada Baltag: ”Îmi aduc aminte că atunci când am vorbit pentru prima data cu Daniela, mi-a zis că își face griji pentru sănătatea ei. A ajuns să se simtă obosită după ce urca doar câteva trepte sau chiar și după o scurtă plimbare. În plus, a recunoscut că nu este mulțumită cu imaginea ei. Și-ar dori un abdomen plat, coapse mai subțiri și un tonus muscular mai bun și că acum, își dorește o schimbare pe termen lung.”
Au urmat trei luni în care echipa Lady Sport Club i-a fost alături și Daniela a înțeles pas cu pas ce se întâmplă cu corpul ei. Consultanța nutrițională a ajutat-o să facă cele mai bune alegeri alimentare, orele de sport au ajutat-o să-și înțeleagă mai bine corpul iar ședințele de masaj au avut un impact benefic asupra pielii care a suferit modificări majore pe perioada procesului de slăbire și rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător. Cântarul îi arăta cu 14 kilograme mai puțin iar sesiunea de shopping i-a adus încă o bucurie, de la mărimea XL a ajuns la mărimea M.
Îți dorești o schimbare? Vrei să scapi de kilogramele în plus? Vrei un corp tonifiat și o siluetă de invidiat? Atunci e timpul să faci alegerea corectă! Alege să slăbești sănătos cu Lady Sport Club.

