AGRO

Decizii importante in Parlamentul European privind strategia “Farm to Fork”

În aceste zile se hotărăște soarta agriculturii Europene – pe data de 18 octombrie 2021 va avea loc o sesiune plenară a Parlamentului European privind „FARM TO FORK”, în acest sens, ASOCIAȚIA „GRÂNARII – DĂ-TE PE BRAZDĂ” consideră că agricultura românească în ansamblul ei, cu atât mai mult cea din zona Moldovei, nu poate face față acestor rigori și că vom fi condamnați la faliment și înfometare.

Suntem responsabili pentru ceea ce afirmăm, această idee fiind susținută și de cele mai importante organizații profesionale ale fermierilor din Uniunea Europeană (DECLARAȚIA COPA-COGECA SEMNATĂ DE CELE MAI IMPORTANTE STRUCTURI ASOCIATIVE ALE FERMIERILOR EUROPENI) și în acest sens, există deja state ale Uniunii Europene care au transmis către Parlamentul European poziții directe privind incapacitatea agriculturii din aceste țări de a face față măsurilor implementate prin strategia „FARM TO FORK”.

Studii de impact arată că o îmbunătățire prin protejarea mediului la nivel european prin implementarea acestor măsuri, ar crea de fapt, un dezechilibru la nivel mondial prin suprasolicitarea celorlalte continente și țări care vor asigura necesarul de produse cerealiere (America de Sud, Rusia, Ucraina).

Rugăm toate instituțiile de presă să sensibilizeze FERMIERII, opinia publică și europarlamentarii români privind soluțiile care vor  constrânge fermierii să ia măsuri în defavoarea lor și să deschidă poarta importurilor către Europa a produselor cerealiere din alte țări.

“Noi fermierii, reprezentanți ai sectorului agricol, suntem pregătiți să acceptăm SCHIMBĂRI ale sectorului nostru, atât timp cât vor fi graduale și adaptate nevoilor noastre, fără a determina dispariția unui sector vital – cel al hranei.”, a declarat in numele Consiliului Director al PATRONATULUI „GRÂNARII – DĂ-TE PE BRAZDĂ” IAȘI, președinte EMIL BĂLTEANU.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top