revelion iasi 2020
Stiri

Importanta cursurilor online Reiki

Astăzi vom vorbi despre această minunată tehnică de tratament numită Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină. În  acest domeniu al Medicinei Energetice Dl Maestru Bogdan Prosperio are o experiență de peste 28 de ani. Iată cîteva detalii despre istoria acestei tehnici frumoase.

În secolul al XIX-lea, Maestrul Mikao Usui, din Japonia, a pus bazele unui nou sistem de vindecare care se bazează pe găsirea sinelui cu ajutorul energiei spirituale, pentru vindecarea sufletului, a trupului și a minții. Acest sistem Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină ajută la echilibrarea corpului energetic al persoanei aducind vindecare, ajuta la obținerea unei stări de pace interioară, cu ajutorul acestor tehnici cu Lumina Divină. Prin meditație, prin respirație sau prin contemplare asociate cu această tehnică se obțin rezultate foarte bune.

Există foarte mulți oameni care își doresc să afle cât mai multe despre Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină, în special datorită stresului și agitației din jurul nostru, însă, pentru a putea accesa acesta Energie, este nevoie să participe la un curs online de Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină, ce se poate ține oriunde în țară sau în stratinatate. Cursurile față în față se pot ține și în București cît și în toate orașele din România. Inițierea de mare calitate oferită de Maestrul Bogdan Prosperio poate avea loc atât de la distanță, cât și față în față. Rezultatele de mare calitate sunt garantate de către Maestrul Bogdan Prosperio.

Iată aici descrierea unei inițieri din multele inițieri pe care Maestrul Bogdan Prosperio le-a făcut la distanță cît și față în față.

Descriere inițiere : ” Au început furnicături plăcute la începutul inițierii în picioare care erau un pic reci și pe măsură ce avansa inițierea s-au încălzit picioarele. L-am văzut apoi pe Iisus, … venea din partea dreapta, apărea cu haine lungi, cu părul lung cum apare în filme cît și în icoane, I-am văzut ochii lui Iisus.  Apoi am avut un sentiment că eram în apă verde smarald extrem de clară de o curățenie unică de neimaginat, care se mișcă în sens circular că un vortex apoi s-a transformat în culoarea roz pal deschis foarte frumos și cald, foarte curat. În dreapta a apărut un cap care era al unui copil de 10 ani, … și profilul îl vedeam cu părul lung ondulat și blond, avea o coroana de aur pe cap și strălucea frumos, iar față era albă.  Trăirea din timpul inițierii este extraordinară iar cuvintele sunt prea sărace pentru a exprimă ceea ce am simțit, … sunt stări de fericire pe care le simți cu sufletul. Conexiunea înalta o face Maestrul Bogdan Prosperio iar darurile vin de la Tatăl cel Ceresc. Acestea sunt darurile pe care le-am primit în timpul inițierii cu Dl Maestru Bogdan Prosperio ” – Doina S.

Aceste cursuri sunt ideale pentru toți cei ce vor să beneficieze de Energia vindecătoare Reiki Usui Tibetan și Tehnnici cu Lumina Divină pentru propria vindecare, armonizare și echilibrare sau pentru cei care își doresc să ajungă terapeuți sau instructori.

CE ÎNSEAMNĂ REIKI?

Numele de Reiki provine din cuvântul Rei care semnifică Dumnezeu sau Lumina vindecătoare și cuvântul  ki, ce înseamnă energia forței vitale.

Cu ajutorul acestui sistem se reușește vindecare și armonizare a sufletului, minții, trupului, cu ajutorul celei mai pure forme de energie.

Apariția dezechilibrelor din corp poate duce la apariția bolilor, iar pentru a reveni la starea de sănătate totală este necesară echilibrarea energiei vitale, iar acest lucru se poate realiza de către cineva care este inițiat corect în aceste tehnici, iar Maestrul Bogdan Prosperio este excelent în realizarea acestor inițieri, practic Maestrul Bogdan Prosperio oferă inițieri unice și de mare valoare.

DE CE SĂ FACI UN CURS ONLINE REIKI?

Una dintre cele mai simple moduri prin care poți ajunge să îți îmbunătățești viața, sănătatea, optimismul și succesul în viață este să ai hotărîrea de a face aceste cursuri cu Maestrul Bogdan Prosperio. https://www.bogdanprosperio.ro/

Dacă dorești să îți regăsești vitalitatea, sănătatea, optimismul sau bucuria de a trăi, este important să te înscrii la cursurile online de Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină cît și față în față în București sau în România, unde Maestrul Bogdan Prosperio oferă celor ce își doresc aceste cursuri și beneficii, să poată beneficia de o ascensiune spirituală de excepție. https://www.bogdanprosperio.ro/contact/

Există mai multe sisteme de Reiki, fiecare având mai multe grade, pornind de la zero și până la gradul de Maestru și cu fiecare dintre ele participanții reușesc să obțină cunoașterea unor tehnici unice și eficiente, astfel încât să își poată îmbunătăți sănătatea fizică și spirituală.

Pentru cursul Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină, există patru grade prin care trebuie să treacă fiecare, astfel încât să ajungă în stadiul în care pot iniția și alte persoane. Pe deasupra, Atingerea nivelului de Maestru aduce atît beneficii asupra propriei persoane, cît și efecte benefice care se vor revarsă asupra sănătății, prosperității celor ce participa, cit și a îmbunătățirii relațiilor cu multe persoane.

Cursurile Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină sunt utile  pentru a putea ajută oamenii să ajungă la adevăratul  lor potențial și pentru a putea să practice un sistem de evoluție spirituală în beneficiul lor cît și al celorlalți.

Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină reprezintă o cale unică și autentică pe care Maestrul Bogdan Prosperio o propune tuturor celor ce vor sa rezoneze cu Lumina si vindecarea. Reiki Usui Tibetan și Tehnici cu Lumina Divină este o metodă de vindecare a sufletului trupului și minții, cu efecte imediate și fără contraindicații. Orice persoana poate participa la cursuri in momentul in care rezoneaza cu tehnica si cu Maestrul Bogdan Prosperio. Din acest motiv încă de la primul curs, participanții vor experimenta Energia vindecătoare, vor avea acces la o inițiere sigură, fără riscuri, de mare calitate și de mare valoare, vor experimenta o schimbare în bine a vieții lor.

Va puteți înscrie la aceste cursuri completînd formularul de contact de pe website-ul Maestrului Bogdan Prosperio https://www.bogdanprosperio.ro/contact/ sau puteti suna la numarul de telefon: 0744991848

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top