Stiri

Jucăriile de lemn, jucării fără vârstă

Într-o perioadă în care gadgeturile electronice ne-au invadat viața, tot mai multe magazine specializate din mediul online încep ca să aibă în ofertă jucării din lemn.

Beneficiile aduse de jucăriile de lemn

Jucăriile din lemn sunt o alternativă excelentă pentru cei mici, deoarece cu ajutorul lor se pot amuza copios în timp ce își dezvoltă creativitatea, imaginația.

Avantajele pe care le au sunt numeroase, începând cu dezvoltarea simțurilor, datorită formelor simple și culorilor vii, continuând cu dezvoltarea abilităților psihomotorii.

Nu mai este o raritate ca să întâlnim în parcurile din București prichindei care trag după ei un trenuleț din lemn sau un camion cu o formă relativ simplă, dar cu atât mai incitantă.

Beneficiile jocului cu jucării din lemn sunt incontestabile deoarece sunt jucării ce rezistă mult în timp și nu se demodează niciodată.

Fiind confecționate din lemn, adică dintr-un material natural rezistent la șocuri, chiar dacă prin absurd se rup, aceste jucării pot fi reparate mult mai ușor decât acelea din plastic sau din metal.

Faptul că ele nu se deformează și își păstrează forma multă vreme, putând chiar să treacă de la o generație la alta, păstrându-și concomitent funcționalitatea și aspectul le fac foarte dorite.

Lemnul este un material atât de rezistent, încât permite copiilor ca să se joace cu ele inclusiv în aer liber în parc, fiind cu mult mai durabile decât alte tipuri de jucării.

Indiferent dacă vorbim de figurine sau piese lego din lemn, ele sunt de obicei realizate în culori atractive și au forme plăcute vizual și la atingere, așa încât captează toată atenția celor mici.

Mai mult decât orice laptop sau smartphone, o jucărie din lemn îi provoacă pe copii la a imagina scenarii de povești cu personaje uimitoare, îi determină să fie extrem de creativi.

Jucăriile din lemn sunt confecționate din material bio, așa încât aceia ce se vor juca cu ele vor ști când vor crește mari ca să respecte mediul, să aibă grijă de natură.

O jucărie din lemn este mai grea decât una de același fel din plastic, de aceea trebuie  să fie ținută cu fermitate în mână pentru a nu fi scăpată, lucru ce stimulează abilitățile motorii la preșcolari.

Acest tip de jucării nu doar că sunt foarte plăcute la atingere, mult mai atractive decât suratele lor din plastic, dar stimulează și simțul mirosului, deoarece multe dintre ele aduc cu aromele pădurii.

Cu cât o jucărie este mai stilizată și lasă mai mult loc liber imaginației, cu atât este mai bună.

Explicația pentru care cei mici adoră jucăriile de lemn

Copiii au mare nevoie să învețe, iar acest lucru îi face fericiți. Mai puțin înseamnă pentru ei mai mult, deoarece le lasă liberă creativitatea, le permite să fie liberi și să își construiască o lume a lor, în ritmul propriu. Cu cât o jucărie este mai simplă, pe atât mai multe lucruri va putea să schimbe în mintea unui copil.

Un titirez, o mașinuță din lemn, un balansoar, un căluț din lemn, sunt chiar mai grozave decât o mașină de poliție cu sunete, lumini și telecomandă.

Jucăriile din lemn sunt niște jucării clasice care ne pot însoți pe tot parcursul vieții și sunt realizate dintr-un material extrem de interesant provocator care determină dezvoltarea abilităților unui om de la cele mai fragede vârste.

Trebuie spus că o jucărie din lemn este una adaptabilă la stadiul de maturizare al fiecărui copil. Pe măsură ce acesta va crește, va găsi noi și noi modalități de a se juca cu ea, încorporând-o în scenarii mai complexe.

Alege și tu să cumperi cele mai frumoase jucării din lemn de la Rici Pici pentru copilul tău! Va fi cea mai bună idee de cadou pentru micuțul tău!

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top