Update 15.09.2023: se lucreaza intens la deschiderea magazinului Jumbo din Iasi, acesta se afla vis a vis de Casa Sindicatelor. Detalii https://www.iasi4u.ro/magazinul-jumbo-se-va-deschide-la-iasi-in-luna-octombrie/
Jumbo a lansat magazinul online În România
Retailerul elen și-a modificat strategia privind extinderea rețelei de hipermarketuri din România, amânând acum, pentru 2023, deschiderea magazinului din Iași și a magazinului online, programate anterior pentru lansare în 2022. Anul acesta va fi construit doar cel de la Sibiu.
Potrivit Profit.ro, dintre cele două magazine programate a fi construite în anul 2022, Jumbo a decis să-l amenajeze pe cel de la Sibiu, iar pe cel de la Iași l-a amânat pentru anul 2023. Amânarea construirii poate veni și în contextul în care, până acum, nu a fost încă obținută autorizația de construire.
“În pofida rezultatelor remarcabile din 2021 și a ratei de creștere a cifrei de afaceri în primul trimestru din 2022, provocările și incertitudinile pentru noul an rămân. Nu există niciun indiciu clar de îmbunătățire în ceea ce privește lanțul de aprovizionare, în timp ce costul transportului de marfă rămâne la niveluri prohibitive. În plus, nu există o tendință clară la nivelul cererii, deoarece aceasta continuă să fie afectată de focare de epidemii (de Covid-19, n.r.), în principal în lunile de iarnă, și de presiunile inflaționiste”, este mesajul companiei.
Proiectul este în procesul de autorizare la nivelul Primăriei, demersurile fiind începute acum aproape doi ani. Terenul aparține unei firme a omului de afaceri Bogdan Gheorghiu care urmează să predea suprafața cu tot autorizația de construire către retailer. Între această firmă și Jumbo există încheiat un ante-contract de vânzare-cumpărare din anul 2020.
În prezent, Jumbo operează o rețea de 15 hipermarketuri în România, din care 4 în București-Ilfov și câte unul în Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava, Bacău, Brăila, Brașov și Craiova, ultimul deschis toamna trecută.

