Stiri

McDonald’s lansează în premieră Supreme Chicken Tenders dezvoltate împreună cu Transavia

McDonald’s lansează pentru prima dată în România Supreme Chicken Tenders, după o rețetă dezvoltată alături de Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe plan local. Noile Supreme Chicken Tenders conțin trei bucăți generoase și gustoase de piept de pui fraged, învelite într-un strat fin de pesmet crocant și condimentate cu fulgi de ardei iute. Produsele sunt disponibile în toate restaurantele McDonald’s din țară începând de astăzi, 25 iunie.

Noile Supreme Chicken Tenders sunt realizate din bucăți întregi de 100% piept de pui din gama Fragedo, gamă sub care Transavia oferă produse de cea mai înaltă calitate, cu gust autentic, frăgezime și savoare și valoare nutrițională superioară. Astfel, McDonald’s continuă să colaboreze cu partenerii săi locali și să dezvolte noi rețete, cu ingrediente premium, care răspund nevoilor și preferințelor consumatorilor din România.

„40% dintre ingredientele pe care le folosim în restaurantele noastre provin de la furnizori locali și ne bucurăm că am avut ocazia să creăm această rețetă alături de partenerii noștri de încredere de la Transavia. Carnea de pui este unul dintre ingredientele preferate ale românilor și pentru că ne dorim să venim mereu cu noi rețete inedite, în această vară le oferim oaspeților noștri un produs realizat în România, din 100% piept de pui suculent și gustos.”, a declarat Irina Angelescu, director de marketing Premier Restaurants România, compania care operează restaurantele McDonald’s din România.

„Parteneriatul nostru cu McDonald’s, construit pe încredere și pe atenția pe care o acordăm fiecare dintre noi standardelor de calitate, aduce clienților din România un produs cu gust autentic de piept de pui fraged și savuros, făcut așa cum trebuie. Puii Fragedo crescuți natural, hrăniți 100% cu cereale din fermele noastre proprii în care respectăm cu strictețe toate normele europene legislative de siguranță și sustenabilitate, asigură noii rețete Supreme Chicken Tenders valoare nutritivă superioară, textură fragedă și un gust savuros. Ne dorim să continuăm să dezvoltăm împreună și în viitor, cu aceeași responsabilitate și dedicare, noi rețete din carne de pui savuroase, sigure, pe gustul românilor”, a adăugat Tulia Cășvean, director de comunicare și PR Transavia.

Noile Supreme Chicken Tenders sunt disponibile în toate restaurantele McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive sau prin McDelivery, începând cu data de 25 iunie 2021. O porție de Supreme Chicken Tenders este formată din trei bucăți generoase de carne de pui, iar consumatorii pot comanda o porție sau o pot include într-un meniu, alături de o băutură răcoritoare la alegere și de cartofi prăjiți.

Despre Transavia

Transavia este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase companii din România, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. În cei 30 de ani de activitate, Transavia a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat invoația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, Transavia are în prezent peste 2.400 de angajați, care activează preponderent în cele 29 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele Transavia, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Peste 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Spania și Croația, dar și pe continentul african, zona Mării Mediterane sau CSI.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top