Asociația E.D.I.T., în parteneriat cu Walt Disney Company și Poliția Română, derulează campania de educație rutieră “Fii responsabil pe stradă!”, menită să îi sprijine pe copiii cu vârste între 4-6 ani, pe părintii și pe educatorii lor în procesul de învățare a regulilor de siguranță și a responsabilităților pe stradă. Astfel, 18.000 de copii din 180 grădinițe din România au primit în luna octombrie materiale educaționale pentru a descoperi ce reprezintă comportamentele corecte pe stradă în calitate de pieton.
“După succesul înregistrat cu proiectul nostru “Ora de educație rutieră”, destinat școlarilor, ne bucurăm că am reușit să ducem mesajele noastre și în grădinițe, să îi sprijinim pe educatori să transmită celor mai mici dintre pietoni regulile de circulație, într-un mod interactiv. Materialele dezvoltate în cadrul campaniei au o grafică atrăgătoare, având în prim plan îndrăgitele personaje din serialul Mickey și Piloții de Curse de la Disney Junior” a declarat Liviu Zorilă, președinte al Asociației EDIT.
Pentru educatori a fost dezvoltată o broșură de lucru ce propune o serie de jocuri și activități interactive pe care aceștia le pot derula împreună cu preșcolarii la clasă. Iar preșcolarii se pot bucura de puzzle-uri cu semne de circulație relevante pentru ei în calitate de pietoni. Mai mult, vor primi o broșură informativă pe care o pot parcurge acasă și cu familia, plus stickere reflectorizante menite să le sporească vizibilitatea pe stradă.
Pingback: Iași4u: Primul program de educație rutieră pentru preșcolari ajunge în peste 180 de grădinițe din România