Prime Kapital, unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din România, anunță finalizarea cu succes a construcției pentru Faza 3 Silk District, ca urmare a recepției la terminarea lucrărilor.
Acest moment-cheie confirmă coordonarea eficientă dintre toate echipele implicate în procesul de dezvoltare și reafirmă angajamentul Prime Kapital de a livra proiecte rezidențiale de înaltă calitate, la timp. Finalizarea în avans a Fazei 3 reprezintă o validare clară a capacității dezvoltatorului de a planifica, finanța și executa cu precizie, menținând totodată cele mai ridicate standarde de design și construcție.
„Finalizarea înainte de termen nu este o întâmplare; este rezultatul unei planificări riguroase, al învățării continue, al unor politici ferme și al unui respect profund pentru obligațiile contractuale. Prin accelerare lucrărilor pentru a livra apartamentele înainte de 30 iulie 2026, am creat posibilitatea ca mulți cumpărători să beneficieze de pragul redus de TVA de 9% – valoare reală generată prin excelență operațională. Odată cu finalizarea Fazei 3, Silk District ajunge la 1.041 de apartamente finalizate, dintre care 661 deja locuite, ceea ce subliniază apetitul puternic al pieței și formarea unei comunități urbane vibrante. Rata ridicată de ocupare vorbește de la sine: strategia noastră de vânzări atrage atât proprietari dedicați, cât și investitori serioși”, a declarat Maggie Kitshoff, Partener, Prime Kapital.
Faza 3 extinde amprenta urbană a Silk District, un cartier contemporan conceput pentru a susține un stil de viață echilibrat, a oferi acces facil către restul orașului și a pune la dispoziție locuințe moderne, de calitate, cu facilități integrate și prețuri accesibile. Toate aceste elemente contribuie la consolidarea unei comunități puternice și implicate.
„Cu aproape 90% dintre apartamente deja vândute, cererea constantă pentru Silk District este evidentă. Numărul limitat de unități rămase în Faza 3 reflectă atât atractivitatea dovedită a proiectului, cât și încrederea cumpărătorilor în viziunea pe termen lung a Prime Kapital, a declarat Roxana Achiriloaiei, director vânzări Silk District.
Finalizarea Fazei 3 coincide cu începerea lucrărilor preliminare pentru LOOM Faza 1, un nou concept rezidențial în cadrul Silk District, care va cuprinde în total patru faze și aproximativ 1.200 de apartamente ce urmează să fie dezvoltate în următorii patru ani.
La fel ca în cazul Silk District, cumpărătorii LOOM beneficiază de un avans redus, gândit special pentru a face procesul de achiziție mai ușor și mai accesibil. În plus, înscrierea promisiunilor de vânzare-cumpărare în Cartea Funciară le oferă viitorilor proprietari o garanție suplimentară și un nivel de siguranță juridică sporit, astfel încât procesul până la momentul mutării să fie cat mai lipsit de griji.






















