Este binecunoscut faptul că, în ultimele decenii, atât fertilitatea feminină, cât și cea masculină se regăsesc într-o scădere treptată. Astfel, tot mai des, cupluri din ce în ce mai tinere și, aparent, perfect apte să conceapă, se confruntă cu dificultăți în a avea un copil. Tot mai multe teorii, legate atât de genetică, cât și de factorii de mediu au fost aduse în discuție, iar evoluția pare să fie una nefavorabilă.
Te-ai întrebat, totuși, care este situația generală privind fertilitatea, cum s-a ajuns la o astfel de problemă, care sunt așteptările în viitor și ce poți face în această situație?
Ce este fertilitatea și când se poate vorbi despre lipsa acesteia?
Fertilitatea reprezintă abilitatea de a avea unul sau mai mulți copii. În contrast, infertilitatea semnifică inabilitatea de a concepe în pofida contactului sexual neprotejat, periodic, pe o durată de cel puțin un an.
Infertilitatea poate fi de cauză feminină, masculină sau, uneori, de ambele părți. De asemenea, există și clasificarea de infertilitate primară (atunci când cuplul nu a reușit obținerea niciunei sarcini) sau secundară (atunci când există cel puțin un alt copil în familie, dar nu se poate obține o nouă sarcină).
De obicei, este recomandată depășirea perioadei de un an până la luarea în considerare a posibilității de infertilitate și începerea testelor specifice. Acestea includ test fertilitate barbati, test fertilitate femei și test fertilitate de cuplu.
Care a fost modul de evoluție și ce trend există referitor la infertilitate?
Dacă te gândești la părinții sau bunicii tăi, mai mult ca sigur au avut sarcini produse destul de ușor, uneori neașteptate și, de multe ori, repetate, fără a se pune problema de lipsa fertilității.
Când compari cu surorile, frații sau prietenii din generația ta, poți avea surpriza să afli de încercări nereușite, sarcini pierdute și multe vizite la doctor. În timp ce există încă și cazuri fericite de cupluri care se preocupă de pretul unui test de cariotip genetic, medic pediatru sau cum vor decora camera viitorului copil, sunt și tot mai multe situații neplăcute.
Acest lucru se întâmplă din cauza scăderii treptate a fertilității atât de cauză feminină, cât și masculină. În ultimii 70 de ani, rata de natalitate la nivel global s-a înjumătățit (parțial din alte cauze, precum cele de educație și economice, dar și din cauza creșterii ratei de infertilitate).
În prezent, aproximativ 20% din cupluri au probleme în a concepe, iar în 2050 se consideră că aproximativ 3 sferturi din țări vor avea probleme serioase cu rata natalității ca urmare a scăderii fertilității.
Ce poți face tu pentru a-ți menține fertilitatea?
Uneori, cauzele infertilității pot fi parțial sau total genetice și dificil de influențat de către tine. Totuși, cel mai bine este să încerci tot ce poți pentru a avea o viață cât mai sănătoasă și a crește, astfel, șansele de fertilitate.
Câteva metode au fost considerate a fi eficiente, precum:
- Menține o greutate corporală adecvată – prin intermediul unei diete echilibrate, bogate în nutrienți și printr-o viață activă;
- Implementează o rutină de exerciții fizice – fie că este vorba de alergat, greutăți ușoare sau yoga;
- Renunță la fumat și redu consumul de alcool;
- Până la întâlnirea partenerului cu care dorești să concepi, practică sexul protejat;
- Dacă te simți pregătită/pregătit pentru a avea un copil, nu întârzia acest moment, întrucât fertilitatea este în scădere odată cu înaintarea în vârstă;
- Informează-te și întreabă medicul în legătură cu orice nelămuriri ai putea avea.
În concluzie, infertilitatea este o adevărată problemă de actualitate ce ar trebui înțeleasă, prioritizată și cercetată pentru a putea schimba modul în care progresează și a oferi cuplurilor posibilitatea unei concepții cât mai facile. Între timp, menține un stil de viață cât mai sănătos pentru a te asigura că faci tot ceea ce este în controlul tău.
Sursa foto: Shutterstock

